12 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiAutorul atacului de la Brăila Mall cercetat de DIICOT pentru terorism

Autorul atacului de la Brăila Mall cercetat de DIICOT pentru terorism

Atacul de la Brăila Mall, soldat cu 10 victime, ar putea fi încadrat ca act de terorism, după ce procurorii de la DIICOT Galați au deschis un dosar pe numele autorului, Marius Valentin Parfenie, în vârstă de 20 de ani, cercetările fiind efectuate în baza Legii 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului.

Procurorii DIICOT s-au autosesizat în baza mai multor probe din anchetă și detalii de la audierea lui Marius Parfenie din care rezultă că acesta își plănuise acțiunea, intenția lui fiind de a ucide cât mai multe persoane. Așa s-ar explica și faptul că a intrat pe contrasens pe șoseaua de centură a orașului pentru a lovi în plin grupul celor trei șoferi de la societatea locală de transport, dar și faptul că a intrat cu mașina în plin în mulțimea care se afla la intrarea Brăila Mall.

 

A declarat că voia să ucidă cât mai multe persoane

La audierea sa de către judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul Brăila, Marius Parfenie şi-a recunoscut faptele de care este acuzat, tentativă de omor calificat şi tâlhărie calificată și nu a avut nicio clipă vreun regret pentru numărul mare de victime. Mai mult de atât, la audierea sa în instanță Parfenie a declarat că intenția sa era să ucidă cât mai multe persoane și apoi să se sinucidă:

„În privinţa pericolului concret pentru ordinea publică, judecătorul de drepturi şi libertăţi a avut în vedere modul de comitere a faptelor, prin planificarea întregii activităţi infracţionale, la limita unui atentant terorist, în sensul că inculpatul, cu ceva timp înainte de data de 11.11.2018, ori chiar în ziua respectivă, şi-ar fi propus să ucidă cât mai multe persoane cu putinţă, motiv pentru care a luat asupra sa un cuţit cu care a lovit în mod repetat în zona toracelui, urmărind moartea acesteia, pe prima sa victimă de la care, în acest mod a sustras mijlocul de transport, un autoturism, folosit în mod clar ca mijloc prin care să-şi ducă la bun sfârşit acţiunea criminală, constând în uciderea a cât mai multor persoane, cu putinţă, iar la urmă, să se sinucidă, eventual, dacă nu va fi doborât de organele de poliţie, aşa după cum inculpatul a şi declarat în faţa organului de urmărire penală”, a declarat Georgiana Streche, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Brăila. La dosar se află depuse mai multe bilete pe care le-a scris înainte de momentul atacului și în care Marius Parfenie își declara intenția de a ucide cât mai multe persoane.

 

 

„Acţiuni criminale, la limita atentatelor teroriste”

Uciderea cât mai multor persoane, urmată de eventuala sinucidere, este modalitatea în care s-au desfășurat majoritatea atacurilor teroriste din ultimii ani, din vestul Europei și Statele Unite. Acest lucru este menționat și în încheierea de ședință de pe data de 12 noiembrie, instanța dispunând arestarea preventivă a lui Marius Parfenie pentru 30 de zile în baza acestor asemănări ale acțiunilor acestuia cu modul în care au acționat autorii atacurilor teroriste din vestul Europei: „Judecătorul de drepturi şi libertăţi reţine că acuzaţiile aduse inculpatului sunt unele extrem de grave care justifică luarea celei mai severe măsuri preventive, aceea a arestului preventiv pe o durată de 30 de zile, începând cu data pronunţării, pentru că, aşa cum s-a arătat mai sus, presupusele acţiuni criminale ale inculpatului sunt la limita atentatelor teroriste care îşi fac tot mai mult prezenţa în ţările Uniunii Europene, pe baza aceluiaşi modus operandi (acelaşi mod de operare), în sensul că entitatea teroristă (care poate fi chiar şi numai o singură persoană, în sensul Legii nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului, în speţă inculpatul), îşi propune să ucidă un număr cât mai mare de persoane, prin folosirea unui autovehicul (cel mai adesea sustras anterior), cu care pătrunde în mulţime, în locuri aglomerate (piaţă, mall, magazine, locuri de promenadă, în zile de sărbători ori chiar într-o simplă zi de duminică, atunci când oamenii ies din case, fie pentru promenadă, fie pentru diverse activităţi de divertisment ori chiar pentru rezolvarea unor probleme personale, etc.), pentru ca in final chiar să se sinucidă, ori să admită posibilitatea de a fi doborât de autorităţi, nu înainte de a-şi duce la bun sfârşit planul său infracţional (acela de a ucide cât mai mulţi oameni), acţiunile inculpatului vizând factori umani şi/sau factori materiali din rândul populaţiei civile sau al oricărui alt segment aparţinând acestora, acţiuni infracţionale ce sunt săvârşite, de regulă, cu violenţă şi care produc stări de nelinişte, nesiguranţă, teamă, panică sau teroare în rândul populaţiei, infracţiunile de omor ori de omor calificat (ori chiar tentativa la aceste infracţiuni), fiind săvârşite în scopul de a intimida populaţia”, se spune în încheierea de ședință.

 

Voia să schimbe ceva în ordinea socială din România

Încep să se contureze și motivul și scopul atacului, decizia fiind luată din cauza unor nemulțumiri față de situația din România: „Pe baza probelor administrate până la acest moment, în faza de urmărire penală, rezultă în mod indubitabil suspiciunea rezonabilă că inculpatul ar fi comis cu intenţie directă, chiar calificată prin scop, infracţiunile de mai sus, intenţia fiind aceea de a suprima viaţa unui număr nedeterminat de persoane, cu scopul de a schimba ceva în ordinea socială din România, după cum a declarat inculpatul atât în declaraţiile sale, cât şi în biletele pe care le-a scris anterior presupuselor fapte”, a mai precizat purtătorul de cuvânt al Tribunalului Brăila.

 

Principala nemulțumire: diferența dintre români și sudezi

Așa cum rezultă și din încheierea de ședință, principala nemulțumire a autorului atacului era diferența dintre climatul social din România în comparație cu Suedia: „scopul final şi declarat chiar de inculpat, al acţiunilor sale a fost acela de a extermina cât mai mulţi români, care nu se circumscriu ideii sale de calitate umană, aşa cum inculpatul a văzut că sunt oamenii în Suedia, de exemplu (acolo unde ar fi lucrat conform propriilor declaraţii), inculpatul declarând la momentul prinderii sale de către cetăţeni, „ trebuie să curgă sânge în ţara asta”, „sunt un terorist”, etc., relevante fiind sub acest aspect şi ideile radicale pe care inculpatul le-a expus în biletele scrise olograf chiar de către el şi care se află la dosarul cauzei”.

 

A rănit zece persoane în numai 7 minute

Reamintim că Marius Parfenie a rănit zece persoane, între care doi copii de 11 şi 13 ani, după ce – la puţin timp după ce a înjunghiat un bărbat şi a rănit doi pietoni aflaţi pe centura oraşului – a intrat cu maşina în uşile de acces de la mall-ul din Brăila. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, Marius Valentin Parfenie a rănit cele zece persoane în şapte minute, având în vedere apelurile date la 112. Primul apel a fost dat la ora 12,45, când o femeie a sesizat faptul că în urmă unui conflict între doi bărbaţi, unul a fost lovit cu cuţitul şi că autorul a părăsit locul faptei cu un autoturism. Al doilea apel a fost dat la ora 12,50, un bărbat sesizând că pe şoseaua de centură a municipiului au fost loviţi doi pietoni şi că şoferul a părăsit locul accidentului. Cel de-al treilea apel a fost dat la 12,52, când un alt bărbat a sesizat că un şofer a intrat cu maşina în uşile de acces de la Mall Brăila.

Cele mai citite

PSD Livrează: Pensiile înainte de Paște în 2024

Guvernul condus de Marcel Ciolacu a decis ca, în 2024, cu ocazia Paștelui Ortodox, pensiile pentru cei aproximativ 5 milioane de pensionari din România...

FINS: numărul tinerilor participanți la IUF, interesați de finanțarea studiilor, a crescut anul acesta cu 30%

FINS a înregistrat anul acesta o creștere de 30% în rândul tinerilor interesați de finanțare pentru studiile în străinătate, în cadrul participării la IUF...

Lukașenko acuză Occidentul și opoziția de un atac cu drone pornit din Lituania

Serviciul de securitate din Belarus a susținut joi că a dejucat un atac asupra capitalei Minsk cu ajutorul unor drone lansate din Lituania, a...
Ultima oră
Pe aceeași temă