15.4 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiAutorul dublei crime de la Onești a fost transferat la SJU Bacău....

Autorul dublei crime de la Onești a fost transferat la SJU Bacău. Starea sa s-a deteriorat

Directorul medical de la SJU Bacău, Adina Lupu, a declarat că bărbatului i s-au făcut mai multe investigaţii medicale pentru a se stabili conduita terapeutică ce trebuie urmată.

„Întrucât starea pacientului s-a deteriorat, a început să facă febră, s-a decis trimiterea acestuia în Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău pentru efectuarea unui computer tomograf şi internarea într-un spital de rang superior. A fost internat în Secţia anestezie terapie-intensivă prin intermediul Secţiei de chirurgie. La internare, pacientul este conştient, cooperant, respiră spontan, echilibrat hemodinamic. S-a efectuat computer tomograf la cap, torace şi abdomen şi se aşteaptă rezultatul la analizele de sânge efectuate pentru stabilirea unei conduite terapeutice ulterioare”, a precizat Adina Lupu.

Miercuri dimineaţă, directorul medical al Spitalului municipal Oneşti, dr. Ana Maria Băncescu, a declarat că Gheorghe Moroşan a fost detubat şi este stabil din punct de vedere medical, dar că urmează să fie transferat într-un alt spital.

Bărbatul de 68 de ani a sechestrat, luni, doi muncitori într-un apartament din Oneşti şi ulterior i-a înjunghiat. Atunci, forţele de ordine au intrat în apartament şi l-au împuşcat pe agresor.

Cele mai citite

Emma Răducanu, eliminată de Iga Swiatek în semifinalele turneului de la Stuttgart

Jucătoarea poloneză de tenis, Iga Swiatek, ocupanta locului 1 în clasamentul WTA și principala favorită la turneul WTA 500 de la Stuttgart, Germania, s-a...

Corespondentul rus de război Semion Eremin a fost ucis într-un atac cu drone

Corespondentul rus de război Semion Eremin, care lucra pentru cotidianul rusesc Izvestia, a fost ucis vineri într-un atac cu drone ucrainene în sud-estul Ucrainei,...

Marcel Ciolacu, despre inflație: “Reuşim să o ducem într-un trend descendent… suntem în drumul economic corect”

Marcel Ciolacu, în calitate de prim-ministru, subliniază că inflația are o tendință descendentă, iar acest lucru devine evident în fiecare lună. În plus, el...
Ultima oră
Pe aceeași temă