15.5 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiAutostrada Soarelui: când nu se repară carosabilul, se repară parapetul metalic

Autostrada Soarelui: când nu se repară carosabilul, se repară parapetul metalic

În ciuda promisiunilor Ministerului Transporturilor că în sezonul estival circulația spre și dinspre Litoral pe Autostrada Soarelui nu va mai fi îngreunată de lucrări, polițiștii rutieri anunță zilnic restricții de circulația pe principala cale de acces către Marea Neagră.

Interzisele reparații la carosabil au fost înlocuite cu lucrări de întreținere și schimbare a parapeților despărțitori și astfel sunt porțiuni unde circulația se desfășoară restricționat, pe un singur sens de mers.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că timp de două zile se execută lucrări de reparații la partea carosabilă pe autostrada Bucureşti – Constanţa, pe sensul către litoral, la kilometrul 143+300 de metri, în zona orașului Fetești, județul Ialomița. Astfel, banda de urgență și banda unu sunt restricționate până la finalizarea lucrărilor.

De asemenea, pe sensul către Capitală al autostrăzii A2 București-Constanța, la kilometrii 178+700 de metri (comuna Peștera, jud. Constanța) și 163+500 de metri (orașul Cernavodă, jud. Constanța), astăzi, în intervalul orar 10:00 – 14:00, se execută lucrări de reparații la parapetul metalic, banda doi fiind restricționată.

Pentru a fluidiza circulația pe Autostrada Soarelui, drumarii au anunțat că se vor introduce restricții privind accesul autocamioanelor în perioada 1 iulie – 31 august, printr-un orar prezentat de CNAIR.

Cele mai citite

Eșecul lui Nicușor Dan: Capitala îngheață, Promisiunile se Topesc

Avaria care a lăsat jumătate din Capitală fără apă caldă este simbolul eșecului sub administrația lui Nicușor Dan. Începând din 2020 cu promisiuni de...

Coreea de Nord a trimis o delegație în Iran, pentru discuții economice și militare. Ambele țări avansează în domeniul nuclear

O delegație din Coreea de Nord a plecat de la Phenian spre Iran, unde urmează a fi primită de oficiali de la Teheran. Delegația nord-coreeană...

EXCLUSIV. Decizia lui Nicușor Dan de a elimina linia STB 336, fiasco în trafic. Locuitorii din Militari, rămași fără autobuz care să-i ducă la...

Locuitorii din cartierul bucureștean Militari au rămas fără singurul autobuz care îi transporta până în fața Spitalului Universitar. Decizia lui Nicușor Dan de a...
Ultima oră
Pe aceeași temă