16.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiAvocatul Poporului s-a sesizat din oficiu în legătură cu scandalul privind apa...

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu în legătură cu scandalul privind apa din Bucureşti

„Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu cu privire la recentul incident legat de posibila lipsă de potabilitate a apei în anumite sectoare din Bucureşti şi solicită informaţii din partea Inspecţiei Sanitare de Stat din cadrul Ministerului Sănătăţii, Institutului Naţional de Sănătate Publică, Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Mediului (Laborator calitate apă), aflat în coordonarea Ministerului Cercetării şi Inovării, Gărzii de Mediu, Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, precum şi Administraţiei Naţionale ,Apele Române, pentru a comunica situaţia actuală a calităţii apei potabile la nivelul Municipiului Bucureşti, cauzele poluării apei, planurile avute în vedere pentru remedierea problemei semnalate, precum şi strategia de prevenire a apariţiei unor situaţii asemănătoare, pentru viitor”, anunţă purtătorul de cuvânt al Avocatului Poporului, Matei Vîrtosu.
 
Sesizarea din oficiu vizează posibila încălcare a art. 34 şi art. 35 din Constituţie privind dreptul la ocrotirea sănătăţii şi dreptul la un mediu sănătos.

Cele mai citite

Europa Conference League în faza semifinalelor: Care sunt favoritele

Aston Villa, Fiorentina, Olympiacos și Brugges sunt echipele rămase în cursa pentru cucerirea trofeului UEFA Europa Conference League în acest sezon. Prima manșă a semifinalelor va avea...

Marcel Ciolacu anunță construcția noului stadion Dan Păltinişanu din Timișoara. Ce capacitate va avea

Premierul Marcel Ciolacu anunță, joi, noi investiții în Timiș, respectiv construcția noului stadion Dan Păltinişanu, cu o capacitate de 30 de mii de locuri,...

Crește cu 50% numărul de muncitori filipinezi așteptați în România anul acesta

În cadrul primei ediții a Săptămânii Prieteniei Filipino-Române organizate de curând în Filipine, de către Departamentul de Muncitori Migranți, din cadrul Guvernului Filipinez, a...
Ultima oră
Pe aceeași temă