10.3 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiBacău: Trei bărbaţi, suspectaţi că au racolat trei miore, reţinuţi

Bacău: Trei bărbaţi, suspectaţi că au racolat trei miore, reţinuţi

Procurorii DIICOT din Bacău au reţinut trei bărbaţi, susectaţi trafic de minori, viol, proxenetism şi exploatarea cerşetoriei.

”În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a reţinut faptul că, în seara zilei de 14 august 2017, o minoră, la acea dată în vârstă de 11 ani, internată în cadrul unui complex de Servicii Sociale din municipiul Paşcani, s-a sustras supravegherii personalului de specialitate şi a părăsit fără aprobare incinta centrului, fiind acostată pe o stradă din apropiere de către inculpatul V. C. M, în vârstă de 33 ani. Inculpatul a determinat-o pe victima minoră să consume băuturi alcoolice, iar ulterior i-a făcut promisiuni romantice şi a întreţinut raporturi sexuale cu aceasta”, a transmis DIICOT.

Aceştia au precizat că, urmare a consumului de băuturi alcoolice, minora şi-a pierdut cunoştinţa, stare din care şi-a revenit abia în dimineaţa zilei următoare, când a acceptat propunerea inculpatului de a se urca într-un tren care urma să îi ducă până în municipiul Bacău. Ajunsă la destinaţie, victima minoră a fost condusă în zona Autogării, acolo unde mai multe persoane fără locuinţă amenajaseră un adăpost într-un complex de clădiri abandonate, aflate în stare de ruină.

”Din relatările persoanei vătămate a rezultat faptul că, odată integrată în societatea oamenilor fără adăpost cantonaţi în zona Autogării, a fost prezentată de către inculpatul V. C. M ca fiind soţia sa. Ulterior, inculpatul a constrâns-o la raporturi sexuale şi a obligat-o, de asemenea, ca în timpul zilei să cerşească în apropierea a două supermarketuri din zona autogării, iar seara, să întreţină raporturi sexuale contra cost cu mai mulţi bărbaţi pe care acesta i-a racolat”, a mai transmis DIICOT.

Fata a stat două săptămâni în compania bărbatului, iar acesta ”i-a administrat, în repetate rânduri, corecţii fizice pe care victima le-a descris în termeni ce exprimă o intensitate deosebită şi care, erau în esenţă, cauzate de insuficienţa sumelor de bani obţinute din cerşetorie”.

Ulterior, fata a reuşit să fugă şi a cunoscuto adolescentă de 14 ani şi pe concubinul acesteia, de 20 de ani.

”Cei doi i-au propus să îi însoţească până în municipiul Roman, la locuinţa inculpatului D. I , transportând-o cu un autoturism spre această destinaţie. În perioada următoare minora a fost determinată să întreţină raporturi sexuale contra cost cu mai mulţi bărbaţi, de fiecare data fiind însoţită de către minora în vârstă de 14 ani şi de către o altă persoană de sex feminin. Cele două, la rândul lor practicante ale prostituţiei, aveau rolul de a o supraveghea direct pe victima minoră, discutau cu clienţii interesaţi de serviciile acesteia şi încasau în avans sumele de bani plătite de aceştia. Sumele de bani încasate în schimbul serviciilor sexuale oferite de către persoana vătămată erau remise inculpatului D. I.”, a mai anunţat DIICOT.

Regimul de exploatare la care a fost supusă minora a luat sfârşit la data de 2.09.2017, atunci când un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi al Judeţului Neamţ a depistat-o în timp ce încerca să atragă persoane de sex masculin cu care să întreţină relaţii sexuale contra cost, pe şoseaua de centură a municipiului Roman, în apropierea unei fabrici de pâine.

În acel moment, jandarmii au contatat că fata figura în bazele de date administrate de Ministerul Afacerilor şi Internelor ca ”minor dispărut”.

Cercetările au demonstrat că bărbatul a exploatat-o şi pe minora de 14 ani cu care întreţinea o relaţie de concubinaj, iniţial obligând-o să practice prostituţia, ulterior să cerşească.

”Minora a apelat în mod repetat la mila publicului pentru a cere ajutor material, inculpatul beneficiind în mod curent, de foloasele patrimoniale rezultate de pe urma acestor activităţi. La data de 22.07.2018, minora a fost depistată în parcarea unui supermarket din municipiul Roman, în timp ce apela la mila trecătorilor pentru a obţine diferite sume de bani”, a mai precizat DIICOT.

Totodată, DIICOT a precizat că o altă minoră, de 17 ani, cu probleme de sănătate, a fost exploatată, prin obligarea la practicarea prostituţiei şi a cerşetoriei, de cel de-al treilea inculpat din dosar.

”Din cercetările efectuate în cauză a rezultat faptul că inculpatul o obliga pe persoana vătămată să cerşească, fiind nevoită să suporte agresiuni fizice extrem de dure. În legătură cu circumstanţele în care inculpatul L. C. a recrutat-o pe minoră, s-a reţinut faptul că în cursul lunii mai 2017, atunci când persoana vătămată în vârstă de 17 ani era încă beneficiara unei măsuri de protecţie, aflându-se în zona gării Iaşi Nord, sub influenţa vaporilor de prenandez, l-a întâlnit pe inculpat care i-a făcut promisiuni romantice şi mai apoi a convins-o să-l însoţească în municipiul Bacău. Din acel moment, s-a aflat sub autoritatea inculpatului până în luna februarie 2018, când a reuşit să fugă iar ulterior, la data de 4.03.2018, acesta a fost arestat preventiv pentru săvârşirea unei infracţiuni de tâlhărie”, au mai transmis procurorii.

Cei trei inculpaţi au fost prezentaţi magistraţilor Tribunalului Bacău cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
 

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 766: Doi morți într-un atac cu drone asupra regiunii Belgorod

Un atac ucrainean cu dronă a făcut doi morţi în regiunea rusă de frontieră Belgorod, în vestul ţării, a informat guvernatorul local, în această...

Rusia – Ucraina, ziua 766: Doi morți într-un atac cu drone asupra regiunii Belgorod

Un atac ucrainean cu dronă a făcut doi morţi în regiunea rusă de frontieră Belgorod, în vestul ţării, a informat guvernatorul local, în această...
Ultima oră
Pe aceeași temă