15 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiBărbat înjunghiat de mai multe ori într-un magazin

Bărbat înjunghiat de mai multe ori într-un magazin

Incidentul a avut loc, miercuri seara, într-un magazin alimentar aflat pe str. Oborului din oraşul Arad.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie Arad, bărbatul de 46 de ani a fost înjunghiat de mai multe ori cu un cuţit de către un tânăr de 30 de ani.

Conform primelor informaţii, totul a pornit după ce victima, precum şi mai multe persoane, inclusiv vânzătoarea magazinului, i-au atras atenţia tânărului că a luat mai multe produse de pe raft, pe care le-a băgat într-o plasă fără să le plătească. La un moment dat, tânărul de 30 de ani a scos un cuţit, cu care l-a înjunghiat pe bărbatul de 46 de ani de mai multe ori.

După incident, agresorul a plecat spre casă, de unde a şi fost ridicat de poliţiştii arădeni.

„Asupra bărbatului de 30 de ani au fost găsite atât bunurile sustrase din magazin cât şi cuţitul cu care acesta ar fi înjunghiat victima. Poliţiştii continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie”, a arătat IPJ Arad.

Bărbatul înjunghiat a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Arad, pentru îngrijiri medicale, fiind în stare stabilă şi conştient. Acesta a fost înjunghiat în zona abdomenului şi a toracelui.

Cele mai citite

Marmaris, Izmir sau Antalya: tu unde mergi vara aceasta?

Vrei să mergi vara aceasta în Turcia? Poate fi destinația ideală pentru o vacanță de poveste.  Vei putea face sporturi nautice, te vei relaxa la...

Rusia ar putea ataca Polonia dacă NATO ar aduce acolo arme nucleare

Rusia amenință că va ataca o țară membră a Alianței Atlanticului de Nord (NATO). Vice-ministrul rus de Externe a spus că acest lucru se...

FINS: numărul tinerilor participanți la IUF, interesați de finanțarea studiilor, a crescut anul acesta cu 30%

FINS a înregistrat anul acesta o creștere de 30% în rândul tinerilor interesați de finanțare pentru studiile în străinătate, în cadrul participării la IUF...
Ultima oră
Pe aceeași temă