9.2 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiBecali a mai pierdut un proces

Becali a mai pierdut un proces

“Respinge recursul formulat de Becali George, împotriva Hotărârii nr. 19 din 20.12.2017 pronunţată de CDE a FRF, în contradictoriu cu Burleanu Răzvan ca nefondat. Definitivă şi executorie pe plan intern. Hotărârea poate fi atacată la TAS, în termen de 21 de zile de la comunicare”, se arată pe site-ul FRF.

Becali a fost suspendat şase luni, respectiv patru luni, de Comisia de Disciplină şi Etică a Federaţiei Române de Fotbal în două dosare, sancţiuni decise în septembrie 2017.

În plus, Gigi Becali a fost penalizat cu 130.000 de lei. Articolele în baza cărora s-au decis sancţiunile prevăd “comportarea jignitoare, calomnioasă şi declaraţii care afectează imaginea fotbalului” şi “Rasismul. Xenofobia. Discriminarea. Denigrarea”.

În replică, omul de afaceri l-a reclamat la rândul lui pe Burleanu la Comisia de Disciplină, după ce preşedintele FRF a spus că Becali este răul fotbalului românesc.

“Fotbalul românesc se va reforma total când nu vor mai fi oameni de acest tip. În Anglia şi Franţa nu se găsesc oameni de acest tip”, este una dintre afirmaţiile lui Burleanu despre Becali.
În decembrie 2017, Comisia de Disciplină a respins plângerea lui Becali.

Cele mai citite

Deficitul bugetar al României, conform Eurostat, a fost 6,6 la sută din PIB, avertizează Drulă

Deficitul bugetar real al României în anul 2023 a fost 6,6 la sută din PIB, avertizează deputatul Cătălin Drulă, președintele USR. Liderul USR precizează că...

Iohannis, primit de omologul sud-coreean

Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit, astăzi, de omologul sud-coreean, Yoon Suk-yeol, la Palatul prezidenţial.Şeful statului român efectuează de luni până mâine o vizită...

Deficitul bugetar al României, conform Eurostat, a fost 6,6 la sută din PIB, avertizează Drulă

Deficitul bugetar real al României în anul 2023 a fost 6,6 la sută din PIB, avertizează deputatul Cătălin Drulă, președintele USR. Liderul USR precizează că...
Ultima oră
Pe aceeași temă