15.4 C
București
marți, 26 martie 2024
AcasăȘtirile zileiColegii baschetbaliştilor înjunghiaţi spun că au fost atacaţi fără niciun motiv

Colegii baschetbaliştilor înjunghiaţi spun că au fost atacaţi fără niciun motiv

“Sportivii echipei Cuza Sport Brăila au fost atacaţi, în prima instanţă, de către un agresor, fără niciun motiv sau conflict prealabil. Aceştia au încercat să calmeze spiritele şi să părăsească locaţia, moment în care un grup de opt-nouă indivizi, aşa cum reiese din imaginile video, s-au năpustit asupra lor. Menţionăm că acesta a fost momentul în care jucătorii de cetăţenie americană au fost agresaţi fizic prin lovituri de pumni, picioare, scaune aruncate şi înjunghieri repetate cu un cuţit. Ţinem să precizăm faptul că acest incident nu a pornit, aşa cum este speculat în presă, din cauza unor prezenţe feminine din grupul atacatorilor, întrucât sportivii au venit într-un grup restrâns, neinteracţionând cu nimeni altcineva din incinta locaţiei”, se arată în comunicatul ACS Cuza Sport Brăila.

Potrivit sursei menţionate, aceasta este varianta oficială rezultată în urma studierii imaginilor video de către organele de cercetare penală, iar evenimentele relatate au fost prezentate conform rezultatelor anchetei preliminare realizate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila.

Conducerea clubului a mai informat că starea de sănătate a celor doi jucători, care au fost spitalizaţi şi au suferit intervenţii chirurgicale, este una stabilă.

“Joseph McClaim este în afara oricărui pericol, nefiind necesar transferul la o altă unitate medicală. Din raportul oficial al medicilor reiese faptul că acesta prezintă o perforare a pleurei plămânului stâng în urma unei lovituri de cuţit. Joseph este conştient şi se află în continuare sub îngrijirea medicilor la secţia de Terapie Intensivă din Brăila. Darrell Bowie a fost transferat cu un elicopter SMURD la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca. Prezintă mai multe leziuni la nivelul feţei şi gâtului, precum şi în zona abdominală. Acesta a fost supus unei intervenţii chirurgicale la nivelul intestinului gros, prezentând două perforaţii cauzate de loviturile de cuţit. Decizia transferului jucătorului a fost luată în scopul prevenirii apariţiei unor eventuale complicaţii ulterioare. Colaborăm cu organele de cercetare penala Brăila şi suntem în contact permanent cu Ambasada SUA şi familiile celor doi”, se mai arată în comunicatul ACS Cuza Sport.

Doi americani, jucători de baschet la ACS Cuza Sport Brăila, au fost înjunghiaţi în noaptea de sâmbătă spre duminică la o terasă din centrul Brăilei. Cei doi sportivi sunt Darrel Bowie, de 24 de ani, care se află în stare gravă şi Joseph McClain, de 25 de ani.

Unul dintre principalii suspecţi ai atacului asupra celor doi baschetbalişti americani este interlopul brăilean Daniel Gabriel Husein, cunoscut sub porecla de Dasaev, potrivit unor surse apropiate anchetei.

Anchetatorii au stabilit, pe baza imaginilor video din clubul unde s-a petrecut atacul, identitatea tuturor celor implicaţi în caz. Interlopul Dasaev a fost condamnat în trecut, în Spania, pentru proxenetism şi viol şi este recunoscut pentru fapte extrem de violente.

Cele mai citite

Ciolacu: România va avea cea mai mare creştere economică din Europa în 2024

România va avea "cea mai mare" creştere economică din Europa anul acesta, bazată pe investiţii şi nu pe consum, a declarat, marţi, prim-ministrul Marcel...

Jair Bolsonaro a stat două zile în ambasada Ungariei din Brasilia după ce i-a fost confiscat pașaportul

Fostul preşedinte de extremă-dreapta al Braziliei, Jair Bolsonaro, a petrecut două nopţi la ambasada Ungariei din Brasilia luna trecută, la doar câteva zile după...

Aproape 80 de percheziții, în 4 județe și în Capitală, într-un dosar de contrabandă cu țigări. Prejudiciu de aproape 13 mil. euro

Aproape 80 de percheziţii au loc în această dimineaţă în 14 judeţe şi în Capitală, într-o cauză ce vizează destructurarea a două grupuri infracţionale...
Ultima oră
Pe aceeași temă