9.8 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiBrașov: Bărbat surprins de un mal de pământ, salvat de pompieri

Brașov: Bărbat surprins de un mal de pământ, salvat de pompieri

“Bărbatul a fost scos, este conştient, a fost preluat de echipajul SMURD şi i se acordă primul ajutor. La faţa locului s-a deplasat un echipaj SMURD, autospeciala de descarcerare, containerul Multirisc şi o autospecială de stins incendii cu apă şi spumă”, a precizat Luiza Dănilă.

Potrivit reprezentanţilor IPJ Braşov, bărbatul are 37 de ani şi este angajat al unei firme care efectua lucrări la sistemul de canalizare pe DC 36.

”Bărbatul, în vârstă de 37 de ani, este din comuna Bod, angajat al unei firme care efectua lucrări la sistemul de canalizare pe DC 36, la aproximativ 1,3 km în extravilanul localităţii pe direcţia Feldioara-Crizbav. A fost surprins de alunecarea unui mal de pământ, fiind acoperit în proporţie de 2/3. În urma degajării pământului, bărbatul a fost transportat la spital în stare stabilă pentru îngrijiri medicale”, precizează biroul de presă al IPJ Braşov.

Aceeaşi sursă a adăugat că s-a dispus întocmirea unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de neluarea şi nerespectarea măsurilor de sănătate şi securitate în muncă. La finalizarea cercetărilor urmează a fi propusă soluţie legală prin parchet.

Cele mai citite

Brățările personalizate pentru cuplu – Cadoul ideal pentru a celebra iubirea

Într-o lume plină de opțiuni când vine vorba de cadouri, brățările personalizate pentru cupluri se disting ca o alegere plină de semnificație și afecțiune....

ONG-urile nu au tratament preferențial, trebuie să raporteze ce fac cu banii ca și societățile comerciale

Organizațiile neguvernamentale (ONG) nu beneficiază de un tratament preferențial ci, dimpotrivă, trebuie să raporteze ce fac cu banii, așa cum sunt obligate și societățile...

Vreme rea în toată țara, până joi dimineață

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de precipitaţii însemnate cantitativ şi intensificări de vânt, valabilă până joi dimineaţa în...
Ultima oră
Pe aceeași temă