15.2 C
București
joi, 23 septembrie 2021

Anchetă la Brigada Rutieră, după ce polițiștii n-au fost în stare să oprească o cursă de mașini

La Brigada Rutieră a Poliției Capitalei se desfășoară, începând de luni, 3 mai 2021, o anchetă internă, după ce polițiștii n-au reușit să oprească o cursă de mașini ilegală.

Sesizarea pe acest subiect fusese făcută, cu câteva ore înainte, de Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6, care anunțase că a văzut personal cursa de mașini și că a anunțat prin telefon Brigada Rutieră a Poliției Capitalei, dar că polițistul care i-a răspuns la telefon l-ar fi ironizat.

Cursa de mașini ilegală a fost obervată de primarul Ciucu, duminică seară, în timp ce acesta se plimba pe Bulevardul Aviatorilor din București – adică în Sectorul 1, care nu se află sub autoritatea primarului Ciucu. Edilul din Sectorul 6 a sunat la Brigada Rutieră a Capitalei dar nu a remarcat ca poliția să intervină pentru a opri cursa de mașini ilegală.

Primarul Ciucu anunță că, potrivit competențelor sale, poate ordona Poliției Locale din Sectorul 6 să prevină asemenea acțiuni doar în Sectorul 6.

Absolut rușinos serviciul Brigăzii Rutiere din București! Chiar dacă sunt primar, dacă e vreo neregulă în orașul acesta…

Publicată de Ciprian Ciucu pe Duminică, 2 mai 2021

Mihai Diac
Experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online, dintre care, din anul 2015, la ziarul "România liberă".
Ultima oră
Pe aceeași temă