12 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiBunurile dobândite din activități infracționale vor fi confiscate

Bunurile dobândite din activități infracționale vor fi confiscate

Potrivit articolelor adoptate, “sunt supuse confiscării şi alte bunuri decât cele prevăzute la art. 112, când faţă de o persoană se dispune condamnarea pentru o faptă susceptibilă să îi procure un folos material şi pentru care pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de 4 ani sau mai mare, instanţa îşi formează convingerea că bunurile respective provin din activităţi infracţionale. Convingerea instanţei se poate baza inclusiv pe disproporţia dintre veniturile licite şi averea persoanei”.

Confiscarea extinsă se dispune asupra bunurilor dobândite de persoana condamnată într-o perioadă de 5 ani înainte şi, dacă este cazul, după momentul săvârşirii infracţiunii, până la data emiterii actului de sesizare a instanţei. Confiscarea extinsă poate fi dispusă şi asupra bunurilor transferate către terţi, dacă aceştia ştiau sau ar fi trebuit să ştie că scopul transferului a fost evitarea confiscării.

“În cazul bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse, luarea de către procuror a măsurilor asigurătorii pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a acestor bunuri este obligatorie”, mai prevede proiectul.

Legea este o transpunere a unei directive europene. Ea a fost adoptată cu 261 de voturi ‘pentru’, Camera Deputaților fiind decizională.

Cele mai citite

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...

FINS: numărul tinerilor participanți la IUF, interesați de finanțarea studiilor, a crescut anul acesta cu 30%

FINS a înregistrat anul acesta o creștere de 30% în rândul tinerilor interesați de finanțare pentru studiile în străinătate, în cadrul participării la IUF...

Oferta lui Marcel Ciolacu pentru Piedone a picat: „Am încheiat orice dialog. Îi urez succes!”

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că a încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone, cel care a spus în cursul...
Ultima oră
Pe aceeași temă