10.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiCălărași: Un copil de 11 ani a fost rănit grav într-un parc

Călărași: Un copil de 11 ani a fost rănit grav într-un parc

Copilul de 11 ani a fost rănit grav la cap, luni, în timp ce juca fotbal împreună cu mai mulţi prieteni pe un teren din Parcul Luceafărului din municipiul Călăraşi. La un moment dat, încercând să treacă printr-un gard în căutarea unei mingi, a rămas prins între sârmele gardului, iar o bucată de fier i s-a înfipt în cap.

Băiatul a fost scos în urma unei intervenţii dificile a pompierilor militari şi a cadrelor medicale de la Ambulanţa din Călăraşi, echipajul de descarcerare fiind nevoit să taie fierul care era intrat câţiva centimetri în capul copilului.

Ulterior, băiatul a fost dus la spital, conştient şi cooperant, iar apoi a fost apoi preluat de un elicopter SMURD şi transportat la Bucureşti, la Spitalul Bagdasar Arseni, unde a suferit o intervenţie chirurgicală.

În urma incidentului, autorităţile locale din Călăraşi, care au în administrare parcul, l-au închis, marţi, şi au început să repare gardul împrejmuitor.

„Lucrări de întreţinere a locurilor de joacă din parcurile municipiului Călăraşi se fac anual, dar, din păcate, încă nu se ajunsese în Parcul Luceafărul. S-a luat decizia închiderii parcului şi repararea gardului şi celorlalte probleme. De asemenea, s-a dispus verificarea tuturor parcurilor şi locurilor de joacă din oraş şi remedierea oricăror probleme posibile”, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Primăriei Călăraşi, Elena Rogoz.

Reprezentanţii Poliţiei Călăraşi au declarat, pentru Mediafax, că miercuri a fost deschis dosar de cercetare penală in rem în acest caz, pentru vătămare corporală din culpă.

Cele mai citite

Rafael Nadal, ca-n vremurile bune! Spaniolul s-a calificat în runda a doua a turneului ATP Masters 1.000 de la Madrid

Jucătorul spaniol de tenis Rafael Nadal, în vârstă de 37 de ani, a obținut o victorie impresionantă joi, calificându-se în runda a doua a...

Cum iluminezi camera în care se află biroul, pentru a fi mai productiv?

Nu ți s-a întâmplat ca atunci când lucrezi la birou să te doară ochii din cauza luminii insuficiente? Dacă lucrezi de acasă, amenajarea spațiului în...

Tichetele casnice: cum le pot folosi firmele și persoanele fizice

Sistemul de plată prin tichete a activităților casnice e funcțional și tocmai a fost modificat de Guvern printr-o ordonanță de urgență, deși acesta ar...
Ultima oră
Pe aceeași temă