12.9 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiCamera Deputaţilor a respins constituirea comisiei de anchetă privind CNA

Camera Deputaţilor a respins constituirea comisiei de anchetă privind CNA

Conform solicitării, comisia ar fi urmat să verifice termenele în care CNA răspunde plângerilor şi sesizărilor primite, prioritizarea acestora, a rapoartelor de monitorizare/autosesizărilor CNA. De asemenea, comisia trebuia să verifice cadrul de interpretare unitară şi predictibilă aplicat de către membrii CNA prevederilor legale, cu accent asupra celor legate de “prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor” şi “favorizarea liberei formări a opiniilor”, cu precădere în cazul transmisiunilor live ale unor evenimente în desfăşurare.

PNL şi USR doreau şi ca această comisie să verifice modul în care CNA a abordat, atât prin propria monitorizare, cât şi prin răspunsul la sesizări şi deciziile adoptate, reflectarea în mediul audiovizual a protestului din 10 august 2018, precum şi modul real în care CNA asigură garantarea respectului pentru viaţa privată şi demnitatea persoanei. Comisia ar fi urmat să verifice şi condiţiile procedurale în care a fost luată decizia sancţionării cu întreruperea emisiei postului Realitatea Tv.

În dezbaterile care au avut loc săptămâna trecută, deputatul USR Iulian Bulai a afirmat că CNA este o instituţie profund politizată. “Se face în aşa fel încât sesizările expiră şi nu mai sunt discutate. (…) În urma abuzurilor jandarmeriei din 10 august au existat 123 de sesizări faţă de Antena 3. Câte penalităţi a primit această televiziune? zero sancţiuni, la fel şi faţă de România Tv. Au fost 18 sesizări faţă de Realitatea Tv şi ce s-a întâmplat? S-a ajuns la pedeapsa maximă – suspendarea emisiei postului”, a spus Bulai.

Deputatul UDMR Marton Arpad a atras atenţia asupra faptului că o comisie de anchetă asupra CNA trebuie făcută la nivelul Parlamentului, nu doar la Camera Deputaţilor.

Deputatul PNL Ionuţ Stroe a afirmat că propunerea privind comisia de anchetă asupra CNA are legătură cu modul în care statul român înţelege libertatea de exprimare. Şi deputatul PMP Robert Turcescu a solicitat constituirea comisiei de anchetă.

“Din punctul meu de vedere, trebuie făcută o comisie de anchetă şi aş susţine şi desfiinţarea CNA. Funcţionează de 27 de ani şi spaţiul audiovizual s-a degradat continuu. CNA este ca o măciucă politică”, a apreciat Turcescu.

Cele mai citite

Deficitul bugetar a crescut, după primul trimestru

Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din Produsul Intern Brut după primele trei luni din acest an, soldul negativ cifrându-se la 35,88 miliarde de...

Conducerile școlilor, umplute de activiști de partid, din timp pentru alegeri

Cred că în acest moment a devenit clar pentru toată lumea că Ligia Deca nu este un ministru al Educației, deși ocupă această funcție,...

VIDEO. Mai multe persoane au fost reținute pentru trafic de droguri. Una din ele, prinsă în flagrant

La data de 25 aprilie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța (DIICOT) au dispus...
Ultima oră
Pe aceeași temă