11.5 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăȘtirile zileiCandidatura lui Kovesi la funcţia de procuror-şef european, susţinută de cel mai...

Candidatura lui Kovesi la funcţia de procuror-şef european, susţinută de cel mai mare grup politic

Cu fotografia Laurei Codruţa Kovesi în mână, Preda a spus în plenul parlamentului: „Este o persoană cunoscută şi apreciată în întreaga Uniune Europeană. Numirea ei nu trebuie să fie un troc politic, nici un vot pro sau contra Guvernului de la Bucureşti, care refuză să o susţină după ce a demis-o de la conducerea DNA din raţiuni politice. Chem toate grupurile politice din Parlamentul European să o voteze”.

PPE are 217 europarlamentari dintre totalul de 751. Postul de procuror-şef european a fost înfiinţat în toamna anului trecut, iar Laura Codruţa Kovesi ar urma să fie prima persoană care să ocupe această funcţie. 

EPPO (European Public Prosecutor’s Office) va fi independent în cadrul UE şi va avea competenţa de a investiga şi pune sub acuzare infracţiuni privind bugetul Uniunii Europene, corupţie sau fraudă.

„Am făcut demersuri şi în cadrul altor grupuri politice, la socialişti şi liberali. Sunt oameni de bună credinţă în aceste grupuri, faţă de cei de la Bucureşti. Este regretabil că şi MAE şi Guvernul nu fac ce ar face oricare din alte ţări. Sunt în poziţia ridicolă în care a fost Guvernul polonez în cazul lui Tusk. Dacă o persoană ca Tusk a fost atacată de guvernul din ţara lui, iată că avem şi noi… E un fapt regretabil”, a declarat Preda marţi pentru News.ro.

Legat de reacţiile din grupurile politice, eurodeputatul român a spus că ele au fost pozitive. „Toată lumea a aflat cât de importantă a fost Laura Codruţa Kovesi în lupta anticorupţie. Nu este cineva nou. Germanii şi francezii din diverse grupuri politice au spus că vor susţine candidatura, deşi au şi ei candidaţi. Nu merg prin prisma naţionalismului. Inclusiv ministrul austriac al Justiţiei”.

„Este un semnal foarte clar că nu este vorba despre o alegere politică. Nu este o afacere de partid, ci recunoaşterea unei personalităţi. Dragnea şi Dăncilă s-au remarcat prin lucruri stranii, ca să nu spun antieuropene, Laura Codruţa Kovesi, prin curajul de a merge împotriva corupţiei”, a mai spus el.

În plus, luni seară, Preda i-a transmis preşedintelui Klaus Iohannis să organizeze referendumul legat de lupta anticorupţie, a cărui organizare a fost încuviinţată de camere în urmă cu doi ani.

În următoarele zile, cei trei candidaţi vor fi audiaţi în Comisia LIBE din PE, iar în martie va avea loc votul final.

Cele mai citite

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă