19.6 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăȘtirile zileiCapitala, paralizată de Marşul Bicicliştilor şi de două competiţii sportive

Capitala, paralizată de Marşul Bicicliştilor şi de două competiţii sportive

Potrivit unui comunicat al Organizaţiei pentru Promovarea Transportului Alternativ în România (OPTAR), traseul protestului, notificat către Primăria Capitalei, Jandarmerie şi Poliţiile Rutieră şi Locală este: bulevardul Mareşal Constantin Prezan – Arcul de Triumf – şoseaua Pavel Dimitrievici Kiseleff – Piaţa Victoriei – şoseaua Nicolae Titulescu – Pasajul Basarab ş Şoseaua Grozăveşti – întoarcere la Intrarea Grozăveşti – şoseaua Grozăveşti – Pasajul Basarab – şoseaua Nicolae Titulescu – Piaţa Victoriei – Calea Victoriei – bulevardul Regina Elisabeta – şoseaua Schitu Măgureanu – Pod Izvor – Splaiul Independenţei – şoseaua Libertăţii – şoseaua Naţiunile Unite – strada Izvor – Calea 13 Septembrie – şoseaua Libertăţii – şoseaua Unirii – şoseaua Dimitrie Cantemir – Parcul Tineretului.

Adunarea participanţilor se va face începând cu ora 14,30 la intrarea Charles de Gaules din Parcul Herăstrău iar plecarea în coloană va avea loc la ora 15,30. “În cele trei sferturi de mandat, având cele mai mari bugete şi cu o administraţie dublată de nişte companii municipale înfiinţate ilegal, administraţia Firea a reuşit să nu realizeze niciun proiect important pentru Capitală. În prima jumătate de mandat, primăriţa Firea şi-a concentrat toată energia pe înfiinţarea societăţilor comerciale, pentru ca a doua jumătate de mandat să fie dedicată efortului de a face aceste societăţi legale. Între timp, de proiectele care ar trebui să ducă la creşterea calităţii vieţii în Bucureşti nu pare să se ocupe cineva”, se arată în comunicatul citat de Agerpres.

Organizatorii precizează că problema numărul unu a oraşului este traficul: “Experţi din mai multe ţări au studiat problema în perioada 2014 – 2016 şi au propus soluţiile în Planul de Mobilitate Urbană Durabilă Bucureşti – Ilfov. Toate administraţiile din Ilfov şi Primăria Capitalei au acceptat aceste soluţii şi din aprilie 2017 documentul a devenit obligatoriu de implementat. În aprilie 2019 s-a încheiat termenul până când măsurile urgente ar fi trebuit implementate. Totuşi, cu toate că nu a realizat nimic din ce era urgent în privinţa mobilităţii, Gabriela Firea nu are nicio jenă să asocieze ideile sale aberante, cum ar fi pasarelele pietonale, ‘tramvaiul zburător’ sau canalul Dunăre – Bucureşti, cu Planul de Mobilitate Urbană Durabilă”.

Tot astăzi, “The Color Run 2019” va debuta la ora 10.00, în parcarea Bibliotecii Naţionale; cu adunarea şi înscrierea participanţilor. Între orele 16.00 şi 18.30, se va alerga pe traseul: Parcarea Bibliotecii Naţionale – Bd. Mircea Vodă – Bd. Unirii – Piaţa Alba Iulia (fără afectarea traficului din rond) şi retur pe Bd. Unirii până în dreptul Podului Şerban Vodă (fără afectarea traficului rutier din intersecţia Bd. I.C. Brătianu – Bd. Unirii) – Bd. Unirii – Bd. Mircea Vodă – Parcarea Bibliotecii Naţionale. Pentru buna desfăşurare a evenimentului, traficul rutier va fi restricţionat între orele 14.00 – 19.30, pe traseul menţionat şi pe arterele care acced în acesta, arată Brigada Rutieră.

Rutele ocolitoare recomandate sunt:

– Calea 13 Septembrie – Bd. Tudor Vladimirescu – Piaţa George Coşbuc – Str. Regina Maria – Splaiul Unirii;

– Calea 13 Septembrie – Bd. Libertăţii – Bd. Naţiunile Unite – Spl. Independenţei – Bd. Corneliu Coposu;

– Bd. Basarabia – Calea Călăraşilor – Bd. Corneliu Coposu – Spl. Independenţei.

Totodată, de la ora 11.00, se va desfăşura evenimentul “Pasiune pe două roţi”, organizat de Asociaţia Femeilor Motocicliste. Acesta va consta într-o deplasare pe motociclete pe traseul: Romexpo – Bd. Expoziţiei – Piaţa Presei – Arcul de Triumf – Şos. Kiseleff – Piaţa Victoriei – Calea Victoriei – Cercul Militar Naţional – Piaţa Universităţii – Piaţa Romană – Piaţa Victoriei – Statuia Aviatorilor – Piaţa Charles de Gaulle – Arcul de Triumf – Piaţa Presei – Bd. Expoziţiei – Romexpo punct final. Deplasarea participanţilor pe traseul menţionat se va face pe banda I de circulaţie.

 

Cele mai citite

Welkins: Excelență în siguranță și inovație pentru clădiri

În lumea modernă, unde siguranța, accesibilitatea și iluminarea sunt priorități esențiale, compania Welkins Fire Protection Solutions SRL se remarcă ca un lider în furnizarea...

Un bărbat din Harghita a găsit un proiectil și două cartușe în curtea casei

Un bărbat dintr-un sat din Harghita a sunat miercuri seara la 112 și a anunțat că a găsit în curte în urma unor săpături,...

Atentat Moscova: bilanțul atacului a ajuns la 143 de morți

Bilanţul atentatului comis în suburbia Moscovei săptămâna trecută a urcat miercuri la 143 de morţi, potrivit unui nou raport comunicat de autorităţile ruse, atacul...
Ultima oră
Pe aceeași temă