18 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiCare a fost cauza opririi telecabinei care urcă pe Dealul Cetăţii Deva

Care a fost cauza opririi telecabinei care urcă pe Dealul Cetăţii Deva

“A fost o scurtă cădere de tensiune, urmată de un şoc electric. Atunci când energia electrică a revenit s-a produs o eroare de comunicaţie radio între punctul de comandă şi cabină. Aceasta nu a mai primit comenzi şi s-a blocat. Telecabina a fost manevrată manual şi adusă într-o poziţie care să asigure coborârea turiştilor în siguranţă de către pompierii alpinişti din cadrul Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara”, a declarat marţi şeful Serviciului Administrativ-Telecabină din cadrul Primăriei Deva, Alin Suciu.

După ce cabina a fost goală, defecţiunea apărută a fost remediată în decurs de o oră, în prezent echipamentul funcţionând la parametrii normali.

În cursul zilei de marţi, telecabina va fi oprită până la ora 15.00 în vederea montării unui generator electric care va funcţiona în aşa fel încât să fie prevenite incidentele cauzate de întreruperile de curent electric.

Ascensorul care facilitează accesul turiştilor în Cetatea Deva s-a oprit, luni, la urcarea pe Dealul Cetăţii, cu câţiva metri înainte de staţia de sosire, la bord aflându-se 19 turişti, dintre care opt erau copii cu vârstele cuprinse între 4 şi 12 ani.

Conducerea serviciului care administrează telecabina susţine că turiştii au fost tot timpul în siguranţă şi că nu au avut probleme medicale.

De asemenea, oamenii au primit înapoi banii pe bilete şi li s-au prezentat scuze pentru incident.

Cele mai citite

Manchester City a făcut scor în restanța cu Brighton. „Cetățenii” s-au apropiat la un punct de primul loc

Manchester City a învins-o cu 4-0 pe Brighton, în deplasare, într-o partidă restantă contând pentru etapa a 29-a din Premier League. Internaţionalul englez Phil Foden...

Universitatea Craiova, primul eșec cu Gâlcă pe bancă! Oltenii au fost surclasați pe teren propriu de CFR Cluj

Universitatea Craiova a pierdut pe teren propriu în fața celor de la CFR Cluj cu scorul de 0-1, în etapa a șasea a play-off-ului...

Crizele și economia

Organizările au, fiecare, o finalitate a cărei satisfacere asigură identitatea. Multe întâmpină azi dificultăți, dar și  crize.  Este criză atunci când dificultățile periclitează...
Ultima oră
Pe aceeași temă