9.7 C
București
luni, 18 martie 2024
AcasăȘtirile zileiCăruţele sau cărucioarele, interzise în Ploieşti pentru că poluează

Căruţele sau cărucioarele, interzise în Ploieşti pentru că poluează

Potrivit hotărârii de Consilul Local, de la 1 noiembrie, “se interzice accesul şi deplasarea vehiculelor cu tracţiune animală pe raza administrativ teritorială a municipiului Ploieşti”. Amenda pentru cei care încălcă hotărârea este cuprinsă între 500 şi 1.000 lei.

Prin aceeaşi hotărâre a fost interzisă şi “utilizarea vehiculelor trase sau împinse cu mâna şi a vehiculelor cu tracţiune animală pentru transportul deşeurilor de orice natură”. În acest caz, cei care vor fi prinşi încălcând legea vor fi amendaţi cu sume cuprinse între 1.000 şi 5.000 lei.

În ambele situaţii, vehiculul este ridicat, acesta putând fi recuperat după 10 zile lucrătoare de cei care pot face dovada proprietăţii, dar după achitarea amenzii şi cheltuielilor de transport şi depozitare.

Dacă nu sunt revendicate, vehiculele se vând.

Potrivit hotărârii de Consiliu Local, în oraş sunt permise vehicule cu tracţiune animală dacă acestea sunt folosite în cadrul unor manifestări cultural artistice, aprobate în prealabil.

Viceprimarul din Ploieşti, Cristian Ganea, a declarat că a fost luată această măsură întrucât căruţele încurcau circulaţia şi circulau nesemnalizate pe timpul nopţii, fiind un real pericol.

“Cei care conduc astfel de vehicule ridică gunoaie rezultate în urma construcţiilor, deşeuri menajere sau vegetale, tranzitează municipiul şi le aruncă în locuri nepermise. Acei cai fac şi ei mizerie. Zona Dâmbu e cea mai afectată, sunt afectate şi spaţiile verzi. E o formă de poluare. În plus, căruţele umblă nesemnalizate noaptea, iar ziua încurcă circulaţia. Nu au ce căuta pe căi publice aceste atelaje, inclusive cărucioarele împinse sau trase cu mâna”, a declarat Ganea.

Potrivit HCL, în termen de 15 zile, cel amendat poate achita jumătate din minimul amenzii.

Cele mai citite

ANPC demarează o serie de controale pe piața produselor de post

Directorul general al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, a anunțat duminică, prin intermediul paginii sale de Facebook, că instituția va desfășura...

România a introdus un sistem nou de declarare a mărfurilor la export

România a introdus un sistem nou de declarare a mărfurilor la export, o soluție modernă pentru efectuarea controalelor vamale, mai rapid și eficient, a...

Piedone, primarul Sectorului 5, și-a lansat candidatura pentru Primăria Capitalei. La Sectorul 5 își susține drept candidat fiul

Cristian Popescu Piedone, primarul Sectorului 5, și-a lansat oficial candidatura pentru funcția de primar al Capitalei, la alegerile din anul 2024. Piedone nu va beneficia...
Ultima oră
Pe aceeași temă