19.6 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăȘtirile zileiCătălin Predoiu anunță proiecte de reguli speciale pentru Legile Justiției

Cătălin Predoiu anunță proiecte de reguli speciale pentru Legile Justiției

“Ministerul Justiţiei are în lucru mai multe proiecte de lege şi de politici publice adresate Justiţiei. Ele vor fi finalizate pe parcursul lunilor septembrie şi octombrie. Până la alegerile generale, vor fi dezbătute public. Guvernul ce va rezulta din alegeri poate sesiza Parlamentul proaspăt ales cu dezbaterea şi adoptarea lor”, se arată în conținutul unei informări publicată sâmbătă pe pagina de Facebook a Ministerului Justiției.

Informarea vine la doar o zi după ce ieri, prezent la Consiliului Național al UNBR, Cătălin Predoiu a anunțat că, începând de săptămâna următoare, Ministerul Justiției va lansa în dezbatere publică, în etape, mai multe proiecte de lege și politici publice, programul urmând să fie detaliat într-o conferință de presă, săptămâna viitoare.

”În linii mari, e vorba de proiecte care vizează reguli speciale privind actul de justiție în condițiile speciale generate de Pandemie, precum și un proiect privind ceea ce numim în limbajul comun „Legile Justiției”, dar și de alte instrumente legislative și politici publice adresate Justiției, care vor fi prezentate și lansate în dezbatere publică etapizat, pe măsura finalizării, pe parcursul lunilor septembrie și octombrie. Sunt instrumente la care lucrăm, nu neapărat în liniște, date fiind vremurile, dar în orice caz în tăcere și cu migală, de luni de zile. Aceasta este adevărata agendă a ministerului, nu cea care uneori ne este atribuită. 

Spuneam că unul din proiecte vizează reguli aplicabile actului de justiție în condițiile speciale generate de Pandemie, condiții care impun precauții și măsuri de protecție sanitară, de protecție a drepturilor fundamentale la viață și sănătate. În același timp, sunt reguli care sunt menite să salvargdeze drepturile și garanțiile procesuale ce caractezizează actul de justiție modern. Este un proiect la care ministerul a reflectat și a început să lucreze imediat după încetarea stării de urgență, chiar înainte de a fi cerut de unele asociații profesionale ale magistraților, cu care am și discutat de altfel și de la care am primit numeroase idei. Sunt convins că alte idei bune se vor decanta în cadrul procesului de dezbatere publică. În esență, acest proiect vizează utilizarea tehnologiei de comunicare la distanță, inclusiv audio–video, pentru citare, comunicare, audiere, depunere de documente, transmitere de documente și dosare aflate pe rolul instanțelor. Voi detalia prezentarea publică a acestor soluții săptămâna următoare”, a declarat Ministrul Justiției.

Cele mai citite

Tarifele polițelor de asigurare obligatorie rămân plafonate până la 30 iunie 2024

Executivul a aprobat actul normativ promovat de Ministerul Finanțelor și elaborat de Autoritatea de Supraveghere Financiară prin care prelungește cu trei luni perioada de...

Maestrul Victor Rebengiuc și actrița Mariana Mihuț au primit titlul de „ Cetățean de Onoare” al Ploieștiului

Actorii Mariana Mihuţ şi Victor Rebengiuc au primit, miercuri, titlul de cetăţean de onoare al municipiului Ploieşti, în cadrul unei şedinţe extraordinare a Consiliului...

În Rusia circulă zvonuri că doi suspecți implicați în atentatul de la Moscova au murit în arest

Doi dintre suspecții pe care Rusia i-a reținut după atacul terorist de la Moscova, din 22 martie, ar fi murit în arest. Acest zvon este...
Ultima oră
Pe aceeași temă