16.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiCCR admite sesizarea lui Iohannis pe Legea sancționării faptelor de corupție

CCR admite sesizarea lui Iohannis pe Legea sancționării faptelor de corupție

Decizia Curţii Constituţionale de admitere a obiecţiei de neconstituţionalitate formulată de preşedintele Klaus Iohannis asupra modificării actului normativ, a fost luată în unanimitate, potrivit unui comunicat de presă al CCR remis marţi Mediafax. Astfel, Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie se va reîntoarce în Parlament pentru a fi pusă în acord cu decizia de marţi a judecătorilor Curţii.

„În argumentarea soluţiei adoptate, Curtea a reţinut că o exigenţă a statului de drept o reprezintă combaterea fenomenului corupţiei. De aceea, actul de corupţie trebuie sancţionat indiferent de beneficiarul folosului necuvenit, astfel încât legiuitorul nu poate condiţiona reţinerea acestuia de obţinerea folosului numai pentru sine. Totodată, legiuitorul nu are competenţa de a limita sfera de cuprindere a infracţiunii analizate în funcţie doar de natură materială a folosului obţinut. Prin urmare, Curtea a constatat că textul criticat, modificând conţinutul normativ al unei infracţiuni asimilate celor de corupţie, reglementate la art.12 din Legea nr.78/2000, în sensul condiţionării săvârşirii acesteia de obţinerea numai pentru sine şi numai de foloase materiale necuvenite, încalcă art.1 alin.(3) din Constituţie privind statul de drept”, se arată în documentul de presă transmis de Curte.

Potrivit sursei citate,„având în vedere obligaţiile internaţionale asumate de România, prin ratificarea Convenţiei Naţiunilor Unite împotriva corupţiei şi a Convenţiei penale cu privire la corupţie, Curtea a reţinut că modalitatea de incriminare a infracţiunilor de corupţie trebuie să respecte cerinţele expres stabilite prin aceste acte internaţionale. Curtea a constatat că textul criticat nu respectă aceste standarde, încălcând, astfel, şi art.11 alin.(1) din Constituţie, raportat la art.15 lit.b) din Convenţia Naţiunilor Unite împotriva corupţiei şi art.3 din Convenţia penală cu privire la corupţie”.

Pe 26 iulie, preşedintele Klaus Iohannis a trimis CCR o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea art. 12 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, conform unui anunţ al Administraţiei Prezidenţiale.

Pe 4 iulie Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, a adoptat proiectul de lege iniţiat de deputatul PSD Cătălin Rădulescu, care prevede că anumite fapte de corupţie se pedepsesc doar dacă sunt săvârşite în scopul obţinerii „pentru sine” nu şi pentru altul şi doar dacă bunurile şi foloasele sunt exclusiv „materiale”.

Cele mai citite

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...

Europa Conference League în faza semifinalelor: Care sunt favoritele

Aston Villa, Fiorentina, Olympiacos și Brugges sunt echipele rămase în cursa pentru cucerirea trofeului UEFA Europa Conference League în acest sezon. Prima manșă a semifinalelor va avea...

Dotează eficient și igienic spațiile sanitare ale afacerii tale!

Atunci când gestionezi o afacere este important să acorzi o atenție deosebită și spațiilor sanitare. Acestea nu trebuie să fie doar curate, ci și...
Ultima oră
Pe aceeași temă