14.6 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiCCR dezbate sesizarea de neconstituţionalitate a hotărârii Senatului privind alegerea lui Meleșcanu

CCR dezbate sesizarea de neconstituţionalitate a hotărârii Senatului privind alegerea lui Meleșcanu

Pe lista de şedinţă de miercuri a Curţii Constituţionale se află sesizarea de neconstituţionalitate a Hotărârii Senatului nr.36/2019 pentru alegerea preşedintelui acestei camere.

Sesizarea a fost formulată de 33 de senatori, membri ai Grupului parlamentar al Partidului Alianţei Liberalilor şi Democraţilor, ai Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, ai Grupului parlamentar al Partidului Mişcarea Populară, ai Grupului parlamentar al Uniunii Democrate Maghiare din România, precum şi de senatori neafiliaţi.

În 10 septembrie, Teodor Meleşcanu a câştigat şefia Senatului primind 73 de voturi, iar Alina Gorghiu, susţinută de opoziţie, a fost votată de 59 de senatori.

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, susţinea atunci că alegerea lui Teodor Meleşcanu în funcţia de preşedinte al Senatului s-a făcut cu încălcarea prevederilor regulamentului, precizând că acest lucru nu va rămâne fără urmări şi că va sesiza Curtea Constituţională a României.

“Am aflat rezultatul votului şi constatăm, cei din grupul ALDE, că această alegere s-a făcut cu încălcarea prevederilor regulamentului, drept pentru care vă aduc la cunoştinţă că acest lucru nu va rămâne fără urmări, vom face sesizare la Curtea Constituţională şi îi invit pe cei care sunt de acord cu acest punct de vedere să îşi depună semnăturile pe sesizarea Curţii pe care o vom pregăti imediat”, declara Tăriceanu, la scurt timp după aflarea rezultatului pentru preşedinţia Senatului.

Cele mai citite

Revolut vizează investiții de peste 100 de milioane de dolari în Mexic

Compania Revolut intenționează să investească peste 100 de milioane de dolari în Mexic în acest an, a declarat miercuri, pentru Reuters, unul dintre directori. Directorul...

Români blocați pe aeroportul din Dubai

Două grupuri de cetăţeni români, ale căror zboruri au fost anulate din cauza condițiilor meteorologice extreme în Dubai, se află în impas pe Aeroportul...

ACAROM: Producția de mașini din România a crescut cu peste 7% la început de an

Producţia naţională de automobile a crescut, în primele trei luni ale acestui an, cu 7,1%, până la 152.912 de unităţi, comparativ cu acelaşi interval...
Ultima oră
Pe aceeași temă