14.3 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăȘtirile zileiCCR discută sesizarea lui Iohannis pe Statutul deputaților și senatorilor

CCR discută sesizarea lui Iohannis pe Statutul deputaților și senatorilor

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis CCR o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor.

Şeful statului atrage atenţia că prin prevederea – “în baza mandatului reprezentativ, deputaţii şi senatorii acţionează în interesul poporului, putând astfel să intermedieze în orice mod, fără a pretinde sau primi bani sau alte foloase materiale, relaţia dintre cetăţeni şi organele administraţiei publice centrale şi locale şi serviciile şi direcţiile din subordinea acestora, relaţia dintre aleşii locali şi autorităţile publice centrale, dar şi dintre potenţialii investitori şi autorităţile publice locale” – se încalcă Legea fundamentală.

“Prin modificările aduse de legea supusă controlului de constituţionalitate se instituie posibilitatea ca deputaţii sau senatorii să obţină foloase nemateriale, prin intermedierea realizată între cetăţeni şi organele administraţiei publice centrale sau locale sau între aleşii locali şi autorităţile publice centrale, respectiv între potenţialii investitori şi autorităţile publice locale. Foloasele nemateriale pot fi reprezentate de oferirea unui titlu sau a unei distincţii, avansarea în carieră, oferirea unui loc eligibil în cazul unor alegeri locale sau parlamentare, promovarea unei iniţiative legislative”, arată şeful statului.

El subliniază că prin această prevedere se restrânge cadrul de integritate aplicabil deputaţilor şi senatorilor şi se elimină un standard de integritate, aspect ce are un efect direct asupra încrederii cetăţenilor în membrii Parlamentului şi în autoritatea legiuitoare.

Totodată, Iohannis susţine că sintagma “să intermedieze în orice mod” este lipsită de claritate, precizie şi previzibilitate.

“Din acest text se poate interpreta că ‘intermedierea în orice mod’ realizată de deputaţi sau senatori poate reprezenta chiar o interferenţă a acestora în activitatea autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, încălcându-se principiul separaţiei puterilor în stat (…) şi chiar principiul autonomiei locale”, se arată în sesizare.

Preşedintele Iohannis subliniază că prin raportare la suprapunerea cu definiţia dată traficului de influenţă şi prin dezincriminarea implicită a acestei infracţiuni pentru deputaţi şi senatori, în situaţia în care aceştia obţin un folos nematerial sau în situaţia în care acceptă promisiunea de bani ori alte foloase, este instituit un privilegiu pentru această categorie în raport cu ceilalţi cetăţeni ce pot fi subiect activ al infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de Codul penal.

El arată şi că instituirea posibilităţii de intermediere între cetăţeni şi organele administraţiei publice centrale sau locale este una contrară jurisprudenţei Curţii Constituţionale, încălcând Constituţia, un astfel de mecanism instituit în favoarea deputaţilor şi senatorilor neputând să se bazeze pe mandatul reprezentativ.

Iohannis afirmă şi că introducerea posibilităţii ca deputaţii şi senatorii să se adreseze personal organelor administraţiei publice centrale şi locale, respectiv serviciilor şi direcţiilor din subordinea acestora încalcă prevederile art. 111 alin. (1) din Constituţie. El adaugă şi că modalitatea de adresare prin birourile parlamentare depăşeşte cadrul prevăzut de Constituţie.

“Nu este clară natura juridică a adresărilor realizate de deputaţi şi senatori. (…) Reglementarea care priveşte posibilitatea deputaţilor şi a senatorilor de a se adresa verbal organelor administraţiei publice este una incompletă, în condiţiile în care nu sunt prevăzute dispoziţii pentru înregistrarea sau gestionarea solicitărilor verbale şi nici a momentului de la care curge termenul de 30 de zile de răspuns”, susţine şeful statului. 

Cele mai citite

Explozie la Rafinăria Petromidia! Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție

O explozie s-a produs, vineri, la Rafinăria Petromidia, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea”, explozia...

Declarațiile lui Cristiano Bergodi, înainte de Universitatea Craiova – Rapid

Cristiano Bergodi, antrenorul Rapidului, spune că formaţia sa trebuie să joace cu încredere şi curaj pentru a câştiga toate cele trei puncte în meciul...

Captive ideologiei, euroelitele nu sesizează declinul capitalismului

Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou, eliberat de...
Ultima oră
Pe aceeași temă