11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiCe a discutat Ana Birchall cu Felix Bănilă?

Ce a discutat Ana Birchall cu Felix Bănilă?

Ministrul Justiției, Ana Birchall, are o poziție diferită față de premierul Viorica Dăncilă și lansează un atac public fără precedent la adresa procurorului șef al DIICOT, Felix Bănilă. Birchall consideră că este inacceptabil modul în care procurorii au acționat la casa familiei Melencu, dar și faptul că de două luni DIICOT nu ia măsuri reale pentru combaterea traficului de persoane și al clanurilor interlope.

”Am avut ieri o discuție cu procurorul șef al DIICOT, după cum deja s-a aflat și în presă.

Confirm că mi-am exprimat nemulțumirea față de câteva aspecte, în primul rând față de faptul că de aproape 2 luni cer măsuri ferme pentru combaterea traficului de persoane, a clanurilor interlope. Nu vă ascund că mi-am exprimat profunda nemulțumire, asta i-am spus și vineri, pentru că am avut și atunci o conversație telefonică, iar acum i-am repetat că nu consider deloc acceptabil modul în care s-a acționat la casa familiei Melencu. Să știți că este important să respectăm legea, dar în același timp trebuie să avem respect și față de suferință, să nu uităm să fim oameni.”, a declarat Ana Birchall.

Cele mai citite

Fotografie emoționantă cu legenda Alain Delon. Cum arată actorul în vârstă de 88 de ani

Pe Instagram, Anouchka Delon a împărtășit o poză cu tatăl ei, Alain Delon, și a menționat că a făcut acest lucru cu consimțământul acestuia....

Ciolacu apare alături de candidata Gabriela Firea și o laudă că “știe administrație”

Președintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, o laudă pe Gabriela Firea, care a devenit, din nou, candidatul PSD la funcția de primar general al Capitalei. "Decizia...

Avantajele unui pat boxspring

Patul este, fără îndoială, una dintre cele mai importante piese de mobilier. În primul rând, asigură confortul locatarilor și contribuie la îmbunătățirea designului dormitorului....
Ultima oră
Pe aceeași temă