12.8 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiCelebrul tren Orient Express arată problemele din sistemul feroviar autohton

Celebrul tren Orient Express arată problemele din sistemul feroviar autohton

Restictiile de viteză, defecţiunile apărute la locomotiva CFR, dar şi lucrările care nu se mai termină sau nu se fac deloc, au lungit mult parcursul acestui tren, care a ajuns în Bucureşti cu două oare şi jumătate mai târziu decât arăta graficul.

Trenul a pornit pe 24 august din Paris. Cei mai mulţi turişti sunt britanici şi americani, iar călătoria este pentru cei care vor să vadă cum se călătoarea în mare stil acum un secol, în Epoca de Aur a trenurilor.

În România, trenul opreşte în staţiunea Sinaia, unde sunt vizitate Castelul Peleş şi Mănăstirea Sinaia.

Orient Express a pornit în prima sa călătorie în octombrie 1883. Tras de o locomotivă cu aburi, trenul a plecat de la Paris, a traversat Alpii, a trecut prin Budapesta şi Bucureşti şi s-a oprit la Constantinopol.

Orient Express a purtat de-a lungul timpului tot felul de personaje, de la celebrităţi, la indivizi consideraţi dubioşi. Anii ’20 au fost perioada în care Orient Express s-a bucurat de maximă popularitate. Pornind de la poveştile care înconjurau acest tren şi pe călătorii lui, în acea perioadă celebra autoare Agatha Christie a scris romanul de success „Crima din Orient Express”, care, ulterior, a fost ecranizat.

Cele mai citite

VIDEO. Trupa Spice Girls, prezentă la petrecerea dată de Victoria Beckham. Soția fotbalistului a împlinit 50 de ani

La petrecerea aniversară de 50 de ani a Victoriei Beckham, membrele trupei Spice Girls s-au reunit, reînviind amintirile erei lor glorioase din anii '90....

CNPP: 423.532 beneficiari de pensii şi indemnizaţii prevăzute de legi speciale, în martie 2024

Un număr de 423.532 de persoane beneficiau, în luna martie 2024, de pensii şi indemnizaţii prevăzute de legi speciale, conform datelor centralizate de Casa...

“N-a fost vorba în niciun moment de suicid.” Adrian Mititelu junior, internat la spital

Adrian Mititelu Jr. a avut parte de o perioadă dificilă după meciul dintre FC U Craiova și Dinamo. Implicat intens în activitatea echipei, el...
Ultima oră
Pe aceeași temă