10.3 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiCinci camere ale unui complex din Costineşti, inundate în urma unei ploi...

Cinci camere ale unui complex din Costineşti, inundate în urma unei ploi torenţiale

Turiştii care stăteau în camerele respective au fost fie mutaţi în alte zone ale complexului, fie au fost despăgubiţi, părăsind unitatea de cazare.

Şeful CJPC, Horia Constantinescu, a declarat marţi seară, că reprezentanţii instituţiei au fost sesizaţi despre faptul că mai multe camere ale Complexului Vox Maris din Costineşti ar fi fost inundate.

La faţa locului s-au deplasat comisarii instituţiei care au constatat că acest complex are 400 de camere, dintre care 200 la parter, iar în urma ploii abundente de marţi dup-ăamiază, a refulat canalizarea în localitate, cinci dintre camere fiind inundate.

Reprezentanţii CJPC au oprit funcţionarea acestora până la remedierea deficienţelor.

Ocupanţii a două camere au fost relocaţi incinta aceluiaşi complex, iar turiştii care stăteau în celelalte trei camere au ales să părăsească complexul, fiind despăgubiţi pe loc la recepţie. 

“Am hotărât să aplicăm avertisment, să ţinem camerele oprite până la remedierea deficienţelor, să verificăm că turiştii au fost cazaţi în condiţii bune. Mocheta va fi înlocuită imediat după uscare administratorul având pe stoc suficientă pentru această operaţiune”, a afirmat Horia Constantinescu.

El a mai spus că turiştii respectivi nu aveau nimic de reclamat în afară de inundarea camerei.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 766: Doi morți într-un atac cu drone asupra regiunii Belgorod

Un atac ucrainean cu dronă a făcut doi morţi în regiunea rusă de frontieră Belgorod, în vestul ţării, a informat guvernatorul local, în această...

Taiwanul anunță că a detectat 21 de avioane militare chineze în jurul insulei

21 de avioane militare chineze au fost detectate în jurul Insulei Taiwan începând cu ora locală 8:15 (0:15 GMT), a anunţat sâmbătă Ministerul Apărării...

Boloș. după discuțiile cu agențiile internaționale, în SUA. VIDEO

Agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă, dar asta nu înseamnă că nu există loc de creştere, pentru că investitorii străini au tendinţa...
Ultima oră
Pe aceeași temă