18 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiCinci persoane conduse la audieri în urma percheziţiilor într-un dosar de furt...

Cinci persoane conduse la audieri în urma percheziţiilor într-un dosar de furt şi proxenetism

Cinci persoane au fost conduse la audieri, marţi, în urma unor percheziţii domiciliare efectuate de poliţiştii prahoveni într-un dosar de furt calificat şi proxenetism.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Prahova transmis AGERPRES, descinderile au avut loc în comuna Blejoi şi în oraşul Boldeşti Scăeni, la audieri ajungând doi bărbaţi şi trei femei.

“Din cercetări a rezultat faptul că persoanele bănuite ar fi săvârşit două infracţiuni de furt calificat. Astfel, în cursul lunii martie, acestea ar fi pătruns prin efracţie, pe timpul nopţii, în incinta a două societăţi comerciale, de unde ar fi sustras suma de 2.900 de lei, respectiv 9.800 de lei şi 500 de euro”, se arată în comunicat.

Conform aceleiaşi surse, doi dintre suspecţi sunt bănuiţi că ar fi săvârşit infracţiuni de proxenetism în localităţile Păuleşti şi Blejoi.

În urma percheziţiilor, poliţiştii au ridicat telefoane mobile, tablete, un laptop, precum şi mai multe ustensile despre care există suspiciunea că ar fi fost utilizate la săvârşirea celor două furturi.

IPJ Prahova mai precizează că în comuna Blejoi a avut loc şi o razie, la care au participat poliţişti din cadrul mai multor subunităţi teritoriale. Poliţiştii au controlat 43 de autovehicule, au legitimat 54 de persoane şi au aplicat 23 de sancţiuni contravenţionale.

Cele mai citite

Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii

Elevii vor intra de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor, şi se vor întoarce în şcoli miercuri, 8 mai, potrivit calendarului aprobat de Ministerul...

Tichetele casnice: cum le pot folosi firmele și persoanele fizice

Sistemul de plată prin tichete a activităților casnice e funcțional și tocmai a fost modificat de Guvern printr-o ordonanță de urgență, deși acesta ar...

Nicu Ștefănuță: „În sfârșit, directiva privind violența împotriva femeilor a fost adoptată”

În ultima sesiune plenară din legislatura actuală, Parlamentului European a votat primul act legislativ al UE privind violența împotriva femeilor și violența domestică, care...
Ultima oră
Pe aceeași temă