Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Cinci trenuri, cu aproape 800 de călători, blocate pe traseu din cauza avariilor

Cinci trenuri, cu aproape 800 de călători, blocate pe traseu din cauza avariilor

Cinci trenuri, cu aproape 800 de călători, sunt blocate, vineri dimineaţă, pe traseu în judeţul Caraş-Severin, din cauza avariilor apărute la liniile de contact. Mai mulţi copaci au căzut pe calea ferată.

Rl online 0 comentarii

Reprezentanţii ISU Caraş-Severin spun că avariile s-au înregistrat între staţiile Slatina-Timiş şi Armeniş, din cauza copacilor căzuţi pe firele de contact.

„Din informaţiile primite, până în acest moment este afectat traficul a 5 trenuri cu aproximativ 700-800 de călători. Se estimează că avariile vor fi remediate până în jurul orei 11:00”, au informat reprezentanţii ISU Caraş-Severin.

Potrivit acestora, se vor face şi manevre de tractare a trenurilor cu locomotive diesel pentru repunerea trenurilor în circulaţie.

Judeţul Caraş-Severin s-a aflat, joi, sub mai multe avertizări meteo de vreme rea.

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA anunţă că circulaţia feroviară este oprită temporar în partea de vest a ţării, pe raza Regionalei CF Timişoara, între staţiile Caransebeş şi Orşova unde, din cauza furtunilor violente, arborii prăbuşiţi de pe versanţi au rupt linia de înaltă tensiune şi au blocat calea ferată.

„Zeci de angajaţi feroviari acţionează cu utilaje încă din cursul serii pentru tăierea arborilor, îndepărtarea acestora de pe linia de cale ferată şi înlocuirea liniei de înaltă tensiune, ruptă pe mai multe secţiuni, între staţiile Slatina – Timiş – Zeregova. Pentru a asigura accesul echipelor de intervenţie în zona afectată, 6 trenuri de călători staţionează în gările adiacente până la finalizarea lucrărilor de eliberare a gabaritului şi înlocuirea liniei de contact, pentru repunerea sub tensiune a liniei de contact.

Trenurile oprite temporar în gări le Poarta, Vălişoara, Domaşnea Cornea şi Cruşovăţ:
IR 1693 (Bucureşti Nord - Timişoara)
IR 1696 (Timişoara Nord – Bucureşti Nord)
IR 1695 (Bucureşti Nord – Timişoara Nord)
R 9551 (Orşova – Cruşovăt)
Trenul privat 15594 (Arad-Constanţa)
Trenul privat Trenul privat 15593( Constanţa-Arad)”, anunţă compania.

 

Comentarii

loading...