23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăȘtirile zileiCine va construi autostrada Târgu Mureş - Ungheni

Cine va construi autostrada Târgu Mureş – Ungheni

Decizia a fost luată în baza deciziilor de soluţionare a contestaţiilor emise de către Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor şi de către Curtea de Apel Bucureşti, potrivit unui comunicat de presă al Companiei.

„Prin urmare, CNAIR SA a desemnat câştigătorul contractului ca fiind Asocierea Itinera Spa – Retter Projectmanagement SRL cu o valoare a propunerii financiare de aproape 210 milioane lei fără TVA, echivalentul a 44,6 milioane euro fără TVA”, au precizat reprezentanţii CNAIR.

Obiectul principal al contractului îl reprezintă execuţia lucrărilor pentru realizarea tronsonului de autostradă în regim de Fidic Roşu: Lotul 1 – Târgu Mureş – Ungheni în lungime de 4,5 kilometri şi a unui drum de legătura în lungime de 4,7 kilometri.

În conformitate cu prevederile contractuale, durata de realizare a acestui contract este de 18 luni.

„Menţionăm că ofertantul declarat câştigator a ofertat o perioadă de garanţie a lucrărilor de 9 ani. Procesul de semnare a contractului va putea fi iniţiat doar după expirarea noii perioade de depunere a contestaţiilor, adică 10 zile de la transmiterea comunicărilor privind rezultatul procedurii”, au menţionat reprezentanţii CNAIR.

În situaţia în care vor fi înregistrate contestaţii împotriva noului rezultat al procedurii, CNAIR va trebui să aştepte şi soluţionarea acestora în vederea iniţierii procesului de semnare a contractului.

Cele mai citite

Deca recunoaște că supune elevii la șocuri?

Reziliență -capacitatea cuiva de a reveni la normalitate după suferirea unui șoc (economic, emoțional etc.) Folosit in discipline precum psihologie, ecologie, inginerie, înseamnă capacitatea de...

Atenționare Cod galben de vânt puternic în 15 județe din țară

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare Cod galben de vânt puternic valabilă vineri, până la ora 18:00, în 15 judeţe, şi o...

Șobolanii au invadat spațiile verzi din Târgoviște. FOTO

Primăria Municipiului Târgoviște pare că a rămas restantă cu deratizarea în acest an. Șobolanii de mari dimensiuni au fost suprinși de cetățeni ai orașului-reședință a...
Ultima oră
Pe aceeași temă