13.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiCioloş, despre mutarea ambasadei la Ierusalim: România decide să aibă o poziţie...

Cioloş, despre mutarea ambasadei la Ierusalim: România decide să aibă o poziţie disonantă

“Ca membru cu drepturi depline al Uniunii Europene, România exercită în acest moment preşedinţia Consiliului UE. Din această poziţie, în dispreţ faţă de politica externă comună a UE, România decide fără nicio consultare prealabilă să aibă o poziţie disonantă faţă de partenerii europeni. E o dovadă cât se poate de clară a ipocriziei din discursul PSD, care clamează o pseudo-independenţă faţă de interesele europene în beneficiul României, când, de fapt, acţionează fără scrupule în favoarea unor interese private şi necunoscute publicului românesc”, a declarat Dacian Cioloş, potrivit unui comunicat transmis de formaţiunea PLUS.

În acelaşi context, PLUS apreciază că anunţul făcut de premierul României dovedeşte necunoaştere Constituţiei, a protocolului diplomatic şi, totodată, o ignorare a intereselor strategice ale ţării noastre.

“Coaliţia PSD-ALDE s-a plâns în ultimii ani de o colaborarea dificilă cu preşedintele Klaus Iohannis. Numai că, prin ignorarea Constituţiei şi a rolului preşedintelui în politica externă, partidele aflate la putere sunt cele care dovedesc rea-intenţie. Izolarea preşedintelui României, excluderea sa din rolul atribuit de legile fundamentale şi şicanarea permanentă sunt singura politică pe care o înţelege această coaliţie nocivă, care a capturat România şi încearcă să o scoată de pe traseul ei european. În plan extern, un asemenea comportament poate avea consecinţe dramatice pentru ţara noastră”, se precizează în comunicatul.

Preşedintele PLUS mai susţine că România trebuie să se întoarcă la rolul său consacrat de mediator neutru între actorii din Orientul Mijlociu şi să pună mai presus de orice interesele pe termen lung ale ţării.

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, în urmă cu o zi, că Ambasada României din Israel va fi mutată de la Tel Aviv la Ierusalim, după “finalizarea analizei” şi “în deplin consens cu toţi actorii constituţionali implicaţi”.

“Guvernul României a iniţiat un proces de evaluare a oportunităţii mutării Ambasadei României la Ierusalim. De aceea sunt încântată să anunţ astăzi, în faţa audienţei AIPAC, că după finalizarea analizei de către toţi actorii constituţionali implicaţi în procesul decizional din ţara mea şi în deplin consens, eu, ca prim ministru al României şi Guvernul pe care îl conduc, vom muta ambasada României la Ierusalim, capitala Israelului”, a declarat ea, duminică, în cadrul Conferinţei Comitetului Americano-Israelian pentru Politici Publice (AIPAC), care are loc în Statele Unite ale Americii.

Cele mai citite

Fostul președinte Ion Iliescu, audiat acasă de procurori, în dosarul Mineriadei

O echipă de anchetatori de la Parchetul General a mers, vineri dimineaţa, la locuinţa lui Ion Iliescu, pentru a-l anunţa pe fostul preşedinte că...

Pachetul de 61 de miliarde pentru Ucraina sau despre cum “era păcii s-a încheiat în Europa”

Congresul american a adoptat un pachet de 90 de miliarde de dolari pentru acordarea de ajutor militar Ucrainei, Israelului și Taiwanului. Fiindcă o reacție...

Cutremur produs în zona seismică Vrancea, în această dimineață

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit...
Ultima oră
Pe aceeași temă