13.5 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăȘtirile zileiCiprian Ciucu a solicitat o analiză economică la Primăria sectorului 6

Ciprian Ciucu a solicitat o analiză economică la Primăria sectorului 6

„Avem 960 de milioane bugetul nostru. Pe analiza pe care am făcut-o reiese că pentru investiţii avem din fonduri proprii de la buget doar 100 de milioane grosso modo. Fonduri europene – nimic, pentru că avem o foarte slabă capacitate la Serviciul de Implementare de Proiecte (…). Am dispus o analiză economică, să vedem şi noi câte contracte de pază avem (…). Avem 400 de poliţişti locali, două contracte de pază la Administraţia Şcolilor, unul la DGASPC, altul la Administraţia Pieţelor. Câte contracte de IT avem? Câte contracte de salubritate avem? Că avem nu cu URBAN toţi, avem unii cu unii, alţii cu alţii (…). Trebuie să avem o eficientizare a categoriilor de cheltuieli, pentru că nu se mai poate. Nu se poate să avem cheltuieli de funcţionare la nivelul acesta”, a spus Ciprian Ciucu, în şedinţa Consiliului Local de marţi.

Potrivit acestuia, s-au făcut diferite proiecte, mai ales în zona DGASPC, dar nu toate sunt esențiale. El a menţionat că nu poate preciza cu cât va fi redus personalul autorităţii locale, că se face o analiză funcţională.

„Sunt bani care lipsesc din investiţii, nu am nimic cu nimeni, e vorba doar de o politică de eficientizare a cheltuielilor. (…) Tot ce mă interesează e să eficientizăm, măcar să avem şi noi banii ăia de cofinanţare, pentru că mi-am propus să avem o Direcţie de Fonduri Europene”, a subliniat Ciprian Ciucu.

Cele mai citite

SUA „vor continua” să parașuteze ajutor umanitar în Gaza

Statele Unite(SUA) "vor continua" să paraşuteze ajutor umanitar în Fâşia Gaza, a afirmat marţi un purtător de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională al...

PNL l-a demis pe șeful filialei Timiș, Alin Nica, pe motiv că se opune alianței cu PSD

Alin Nica a fost demis din funcția de președinte al filialei PNL Timiș, în urma unei ședințe care s-a desfășurat în ziua de 26...

Șefa Administrației Spitalelor București, la DNA

Directorul general al Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB), Oana Sivache, s-a prezentat la sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) pentru a fi audiată...
Ultima oră
Pe aceeași temă