11.3 C
București
duminică, 21 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiCod galben de instabilitate atmosferică în cea mai mare parte a ţării,...

Cod galben de instabilitate atmosferică în cea mai mare parte a ţării, până joi dimineaţă

Ulterior, va intra în vigoare o informare de vreme rea, valabilă în întreaga ţară, până vineri dimineaţă.

Potrivit meteorologilor, miercuri, între orele 12.00 şi 22.00, va fi cod galben de instabilitate atmosferică în judeţele Timiş, Arad, Bihor, Satu Mare şi Sălaj.

De asemenea, de miercuri de la ora 15.00, până joi la ora 10.00, va fi cd galben de furtuni în Maramureş, Transilvania, nordul Moldovei, sudul Banatului, vestul şi sudul Olteniei, dar şi în zona de munte.

”În intervalul menţionat, instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în vestul şi nord-vestul ţării, apoi şi în centrul, nordul şi sud-vestul teritoriului. Vor fi intensificări ale vântului, cu rafale în general de 55 – 70 km/h, iar temporar peste 80 – 90 km/h, mai ales în sudul şi vestul Olteniei, Transilvania şi, posibil, în nordul Moldovei. Se vor semnala vijelii, averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 20…25 l/mp şi izolat 50…60 l/mp”, a transmis Administraţia Naţională de Meteorologie.

Sursa citată a precizat că pe parcursul după-amiezii de miercuri (14 august), disconfortul termic va persista în sudul, estul şi centrul teritoriului.

Potrivit meteorologilor, de joi de la ora 10.00, până vineri la ora 9.00, va fi valabilă o informare de vreme rea în întreaga ţară.

”Vor fi intervale cu instabilitate atmosferică, îndeosebi în centrul şi sudul ţării, precum şi la munte, unde vor fi intensificări ale vântului, averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice şi izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi izolat 40 l/mp”, au mai transmis meteorologii.

În Bucureşti, potrivit meteorologilor, disconfortul termic va persista în cursul zilei de miercuri, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 34 de grade. Cerul va fi mai mult senin, ziua şi variabil, noaptea. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura minimă va fi de 18…19 grade, uşor mai scăzută în zona preorăşenească.

Joi, cerul va fi variabil, iar probabilitatea pentru fenomene specifice instabilităţii atmosferice va fi mai ridicată după-amiaza şi noaptea. Vor fi perioade cu înnorări temporar accentuate, averse ce vor avea şi caracter torential, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă va fi în jur de 30 de grade, iar cea minimă de 16….18 grade.

 

Cele mai citite

Emma Răducanu, eliminată de Iga Swiatek în semifinalele turneului de la Stuttgart

Jucătoarea poloneză de tenis, Iga Swiatek, ocupanta locului 1 în clasamentul WTA și principala favorită la turneul WTA 500 de la Stuttgart, Germania, s-a...

Emirates și Flydubai își reiau operațiunile după inundațiile din Dubai

Emirates și compania aeriană Flydubai au restabilit operațiunile normale după ce ploile abundente au provocat inundații grave în Emiratele Arabe Unite la începutul acestei...

Ciolacu reafirmă că alianța PSD-PNL îl are pe Cătălin Cîrstoiu candidat la Primăria generală a Capitalei

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că în prezent Cătălin Cîrstoiu este candidatul alianţei PSD-PNL la Primăria generală a Capitalei, potrivit spotmedia.ro. El a subliniat că...
Ultima oră
Pe aceeași temă