11.5 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăȘtirile zileiCod galben de ploi şi vijelii în judeţele Tulcea, Constanţa, Brăila şi...

Cod galben de ploi şi vijelii în judeţele Tulcea, Constanţa, Brăila şi Galaţi

În cele patru judeţe, până vineri dimineaţa la ora 6:00, în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi importante de apă, ce vor depăşi 25…30 l/mp şi izolat 40…50 l/mp. Vor fi mai ales averse, frecvente descărcări electrice, posibil grindină şi intensificări temporare ale vântului.

Manifestări de instabilitate atmosferică vor fi în după-amiaza zilei de joi şi în sud-estul Munteniei.

Potrivit meteorologilor, pe parcursul zilei de joi temporar va ploua în toate regiunile, iar în cursul nopţii (26/27 septembrie) şi în primele ore ale zilei de vineri (27 septembrie) în cele centrale, estice şi sud-estice, precum şi la munte. Cantităţile de apă vor depăşi local 15…20 l/mp, iar mai ales în zona Carpaţilor Orientali pe arii restrânse 30…40 l/mp.

La Bucureşti, mai ales după-amiaza şi la începutul nopţii vor fi averse şi posibil descărcări electrice. Cantităţile de apă estimate vor fi în general de 8…10 l/mp. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 22…23 de grade, iar minima se va situa în jurul valorii de 12 grade.

Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă