10.4 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiCod galben de viscol la munte

Cod galben de viscol la munte

Astfel, până la ora 18:00, zonele de munte de peste cota 1800 m a judeţelor Prahova şi Dâmboviţa vor fi afectate de intensificări ale vântului, cu viteze ce vor atinge 90..110 km/h.

Totodată, până la ora 17:00, în zonele de munte ale judeţelor Suceava şi Neamţ, se vor semnala intensificări ale vântului, cu viteze ce vor atinge 70..80 km/h, viscolind ninsoarea sau spulberând zăpada şi reducând vizibilitatea, dar şi ninsoare.

Avertizările de fenomene periculoase imediate se emit pentru o perioadă de maxim 6 ore.

Patru judeţe din Transilvania au intrat sub Cod galben de ninsori şi viscol începând de sâmbătă dimineaţa de la ora 5:00, în timp ce la nivel de ţară este valabilă o informare de precipitaţii mixte, vânt şi polei.

Conform prognozei, în intervalul 22 decembrie, ora 5:00 – 23 decembrie, ora 18:00, în zona montană a judeţelor Satu-Mare, Maramureş, Bistriţa-Năsăud şi Cluj, mai ales la altitudini de peste 1.500 de metri, temporar va ninge, stratul de zăpadă nou depus va fi consistent, iar vântul va sufla tare, cu rafale de peste 80 km/h. De asemenea, ninsoarea va fi viscolită şi vizibilitatea va scădea semnificativ.

În acelaşi timp, tot de sâmbătă dimineaţa şi până duminică la ora 18:00, la munte, la altitudini îndeosebi sub 1.500 de metri, vor fi precipitaţii mixte în general moderate cantitativ ce vor favoriza depunerile de polei, iar vântul va avea intensificări temporare cu rafale, în general, de 50 – 55 km/h. Totodată, în zonele joase de relief din jumătatea de nord a ţării, temporar se vor semnala precipitaţii predominant sub formă de ploaie ce vor favoriza formarea poleiului.

ANM precizează că, în cursul nopţii de duminică spre luni (23/24 decembrie) şi pe parcursul zilei de luni (24 decembrie) vor fi precipitaţii în toate regiunile, mai însemnate cantitativ în zonele de munte unde vor predomina ninsorile.

Cele mai citite

Deficitul bugetar al României, conform Eurostat, a fost 6,6 la sută din PIB, avertizează Drulă

Deficitul bugetar real al României în anul 2023 a fost 6,6 la sută din PIB, avertizează deputatul Cătălin Drulă, președintele USR. Liderul USR precizează că...
00:01:23

Qatar ripostează împotriva „minciunilor” israeliene

Doha, Qatar – Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe din Qatar, Majed Mohammed al-Ansari, a criticat membrii oficialității israeliene, inclusiv miniștri din guvernul...

Serviciile germane de informații suspectează Rusia de finanțarea partidelor regionale de extremă dreapta

Agenția germană de informații interne a cerut luni autorităților de la Berlin să îi acorde mai multe puteri pentru a putea monitoriza fluxurile financiare,...
Ultima oră
Pe aceeași temă