23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăȘtirile zileiCod portocaliu de inundații în 22 de județe, duminică și luni

Cod portocaliu de inundații în 22 de județe, duminică și luni

Specialiștii de la Institutul Național de Hidrologie și Gospodărirea Apelor (INHGA) din București au anunțat că, în zonele indicate, se pot semnala viituri şi creşteri ale debitelor unor râuri, cu posibile depăşiri ale cotelor de apărare.

Până duminică la ora 24, avertismentul INHGA se referă la râuri din judeţele Maramureş, Bistriţa Năsăud, Suceava, Harghita, Neamţ, Bacău, Botoşani şi Iaşi.

Alte râuri din judeţele Alba, Sibiu, Hunedoara, Arad, Timiş, Caraş Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Argeş, Vâlcea, Olt, Teleorman şi Dâmboviţa sunt sub avertizare cod portocaliu de duminică, ora 15.00, până luni la ora 24.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Înscriere la facultate, înainte de absolvirea Bacalaureatului. Pentru cei care vor o carieră în dezvoltarea de jocuri video

BISM (Bucharest International School of Management) și Amber Studio, în colaborare cu prestigioasa Abertay University din Marea Britanie, pregătesc începând cu luna septembrie lansarea...

Explozie la Rafinăria Petromidia! Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție

O explozie s-a produs, vineri, la Rafinăria Petromidia, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea”, explozia...

Peste 6000 de elevi s-au înscris la finala națională a concursului european de educație financiară European Money Quiz

Peste 6.260 de elevi, cu vârsta între 13-15 ani, din 390 de școli, licee și colegii de la nivel național s-au înscris la ediția...
Ultima oră
Pe aceeași temă