11.5 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăȘtirile zileiColdea, prezent la SNSPA unde Timmermans a primit titlul de Doctor Honoris...

Coldea, prezent la SNSPA unde Timmermans a primit titlul de Doctor Honoris Causa

Fostul adjunct al şefului SRI, Florian Coldea, a fost în primul rând al participanţilor la ceremonia în cadrul căreia SNSPA i-a acordat înalta distincţie de Doctor Honoris Causa prim-vicepreşedintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans, transmite Mediafax.

Numele fostului adjunct al şefului SRI este legat de protocoalele secrete din justiţie încheiate de Serviciul Român de Informaţii cu diverse instituţii judiciare precum Parchetul General sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Florian Coldea a fost audiat de două ori în cadrul Comisiei pentru control a activităţii SRI, după apariţia acestor protocoale secrete din justiţie, el refuzând însă de fiecare dată să răspundă acuzaţiilor privind implicarea în dosarele penale, controlul asupra presei, acoperiţii din Justiţie şi media, relaţiile pe care le are sau le-a avut cu diferiţi politicieni sau acapararea unor instituţii.

El a fost trecut în rezervă în ianuarie 2017 din cadrul SRI, după apariţia a opt înregistrări făcute publice de Sebastian Ghiţă, în care fostul parlamentar detalia relaţia pe care o avea cu omul doi din SRI, cum mergea în excursii cu familia Coldea şi cum se întâlnea la SRI cu Laura Codruţa Kovesi, Coldea şi uneori cu şeful de staţie CIA, mai scrie Mediafax.

Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă