9.9 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiComisia Europeană, avertisment pentru România, privind prețul gazelor

Comisia Europeană, avertisment pentru România, privind prețul gazelor

Aceste instrumente vizează asigurarea competitivităţii pe pieţele gazelor din UE, garantând în acelaşi timp aprovizionarea în condiţii de securitate a gospodăriilor şi a altor clienţi care necesită o protecţie specială.

“În urma analizării măsurilor legislative adoptate de România în decembrie 2018, Comisia a constatat că sistemul preţurilor angro reglementate nou introduse pe piaţa gazelor din România este contrar cerinţelor juridice ale UE. De asemenea, Comisia consideră că aceste măsuri nu sunt adecvate pentru atingerea în mod sustenabil a obiectivului de a proteja consumatorii casnici împotriva creşterilor excesive de preţ”, susţine Executivul comunitar.

Guvernul de la Bucureşti a decis în luna decembrie 2018, prin Ordonanţa de Urgenţă privind măsurile fiscal-bugetare, plafonarea la 68 de lei/MWh a preţului la gaze pentru următorii trei ani pentru toţi consumatorii casnici. Pentru consumatorii industriali preţul va fi, de asemenea, plafonat însă va fi un mix între preţul de 68 de lei pentru consumatorii industriali, preţul de import şi costul de înmagazinare.

Consilierul pe probleme economice al premierului, Darius Vâlcov, a precizat atunci că decizia privind plafonarea preţului la gazele naturale nu contravine regulilor europene iar Legea concurenţei chiar recomandă acest lucru pentru că în România este o situaţie de oligopol, în special în domeniul gazelor.

Cele mai citite

Robe, toci și eșarfe – accesoriile perfecte pentru a-ți completa ținuta de absolvire

Fie că ești în clasa a XII-a sau în ultimul an de facultate, absolvirea este un moment special. Este un moment unic care marchează...

Consecințele unui linșaj mediatic

Lapidarea doctorului Cătălin Cârstoiu în piața publică este cea mai clară radiografie a societății românești. Nimeni din breasla medicală nu i-a sărit în apărare,...

Președintele Iohannis a ajuns în Coreea de Sud

Delegația oficială condusă de președintele Klaus Iohannis a ajuns în Coreea de Sud, într-o vizită care va dura trei zile. Cele mai importante momente din...
Ultima oră
Pe aceeași temă