23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăȘtirile zileiConferința Interparlamentară privind Viitorul Uniunii Europene, la București

Conferința Interparlamentară privind Viitorul Uniunii Europene, la București

UPDATE: Este “foarte greu” pentru membrii Parlamentului României să explice alegătorilor de ce aceştia nu se pot mişca liber în spaţiul Schengen, deşi condiţiile tehnice sunt îndeplinite, dar această “amărăciune” nu a dus la naşterea unor mişcări populiste în ţara noastră, a declarat, luni, preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, la deschiderea Conferinţei Interparlamentare privind Viitorul Uniunii Europene.

Preşedintele Senatului a vorbit despre orientarea proeuropeană a ţării noastre.

“Toate sondajele arată că mai mult de două treimi dintre români au sentimente pozitive legate de viitorul Uniunii Europene. Cifra este semnificativ mai mare decât media europeană. Românii cred cu adevărat că cele patru libertăţi fundamentale, piaţa internă, politica de coeziune, politica agricolă comună şi extinderea UE sunt procese care le transformă viaţa cotidiană în mai bine”, a afirmat el în limba engleză.

UPDATE: Preşedinţia română a Consiliului Uniunii Europene a închis, la jumătatea mandatului, 80 de dosare, iar acest lucru arată “seriozitatea cu care România tratează chestiunile europene”, a afirmat, luni, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Florin Iordache.

El a vorbit în deschiderea Conferinţei Interparlamentare privind Viitorul Uniunii Europene, organizată în cadrul Preşedinţiei rotative a României la Consiliul Uniunii Europene, la Palatul Parlamentului.

“Pe durata celor trei luni ale preşedinţiei române, România a contribuit la discuţiile privind dosarele legislative europene în derulare, reuşind să încheie la jumătate de mandat peste 80 de dosare, cât şi aproape 10 interpretări comune. Această situaţie publicată recent de Consiliul Uniunii Europene denotă implicarea şi seriozitatea cu care România tratează chestiunile europene”, a afirmat Iordache.

El a vorbit despre beneficiile Uniunii Europene şi despre perspectivele unui eventual Brexit fără acord.

“Suntem conştienţi de beneficiile incluse de apartenenţa la Uniunea Europeană şi dorim să luăm decizii în concordanţă cu interesele cetăţenilor europeni. Atunci când vorbim despre interesele cetăţenilor europeni nu putem să nu ne gândim la evoluţiile din ce în ce mai îngrijorătoare privind Brexit-ul, din această perioadă. În pofida tuturor prevederilor recente un eventual Brexit fără acord ar avea efecte dezastruoase asupra cetăţenilor şi companiilor europene. Pe durata negocierilor dure din ultimele luni, Uniunea Europeană a rămas unită, pregătindu-se pentru orice scenariu posibil”, a adăugat el.

Totodată, Iordache a remarcat că piaţa unică este “una dintre cele mai mai mari realizări ale Uniunii Europene”.

Evenimentul este organizat de Parlamentul României, în cadrul Preşedinţiei rotative a României la Consiliul Uniunii Europene.

“Scopul conferinţei priveşte abordarea, prin intermediul dialogului interparlamentar, a temelor relevante privind viitorul Uniunii Europene, cu accent pe apărarea valorilor europene, problematica apărării cetăţenilor, necesitatea unei reforme a modelului economic, asigurarea coeziunii, vecinătatea europeană şi relaţiile euro-atlantice”, arată un comunicat al Legislativului.

În deschiderea evenimentului vor vorbi, potrivit programului, preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu şi vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Florin Iordache.

Subiectele vor fi dezbătute în patru sesiuni. Sesiunea “Politici pentru viitor” cuprinde o dezbatere cu reprezentanţii partidelor politice europene. Sesiunea a doua, “Societatea viitorului, cetăţeni şi valori în era celei de-a patra revoluţii industriale”, va fi prezidată de Angel Tîlvăr, preşedintele Comisiei de Afaceri Europene a Camerei Deputaţilor.

Sesiunea “Economia viitorului. Este necesară o reformare a modelului economic?” va fi prezidată de Gabiela Creţu – preşedinta Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru coordonarea activităţilor parlamentare necesare pregătirii Preşedinţiei României a Consiliului Uniunii Europene.

Sesiunea “Vecinătatea europeană: Balcani; Parteneriatul Estic; Relaţii euro-atlantice” va fi prezidată de Titus Corlăţean, senator şi fost ministru de externe al României.

Conferinţa se va încheia cu semnarea unei Declaraţii Comune, document care va fi transmis ca aport parlamentar pentru Summit-ul UE din 9 mai 2019, de la Sibiu.

Cele mai citite

Deca recunoaște că supune elevii la șocuri?

Reziliență -capacitatea cuiva de a reveni la normalitate după suferirea unui șoc (economic, emoțional etc.) Folosit in discipline precum psihologie, ecologie, inginerie, înseamnă capacitatea de...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă