21.4 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăȘtirile zileiConsiliul Concurenței, despre cum să plătești mai puțin la factura de curent

Consiliul Concurenței, despre cum să plătești mai puțin la factura de curent

„Acest lucru arată că implicarea noastră, prin propunerile de ajustare a legislaţiei şi
condiţiile impuse în urma unor investigaţii, a condus la îmbunătăţirea concurenţei pe
această piaţă şi că mecanismul de contractare a lucrărilor de racodare, mecanismul prin
care consumatorul îşi selectează direct prestatorul, a produs efectele anticipate la
demararea procesului de liberalizare a acestei pieţe”, a declarat Bogdan Chiriţoiu,
preşedintele Consiliului Concurenţei.

În ceea ce priveşte racordarea la reţeaua de gaze naturale, Consiliul Concurenţei a constatat o îmbunătăţire semnificativă a legislaţiei aferente, în sensul în care consumatorii pot selecta operatorul autorizat care să efectueze lucrările de proiectare şi/sau execuţie a instalaţiilor de gaze naturale și să negocieze cu acesta tariful/tarifele.

Costul mediu de racordare la reţeaua electrică de joasă tensiune, reţea la care sunt
conectaţi majoritatea clienţilor casnici, a înregistrat valori cuprinse între 978 lei și 2.602 lei.
Totodată, nivelul mediu al tarifului de racordare la rețeaua de gaze naturale pentru un
consumator casnic a înregistrat în perioada analizată valori cuprinse între 943 lei și 3.346 lei, arată concluziile analizei preliminare derulate de Consiliul Concurenţei pe piaţa branşamentelor la reţelele energetice. 

Costurile de racordare sunt influențate de dispersia clienţilor și de arhitectura reţelei, adică
tipul de lucrare ce trebuie realizată.
De exemplu, dacă racordarea la rețea implică lucrări suplimentare pentru extinderea
sauredimensionarea acesteia, iar investiția necesară realizării acestor lucrări nu este
cuprinsă în planul de investiții al operatorului de distribuție, clienții finali trebuie să suporte
costurile extinderii/redimensionării. În schimb, dacă lucrările de extindere necesare pentru
racordare sunt prevăzute în planul de investiții al operatorului de distribuție sau în
contractul de concesiune, clienții nu au obligația de a suporta costurile unor eventuale
extinderi sau redimensionări ale rețelei.
Analiza Consiliului Concurenţei a reliefat faptul că există un număr mare de operatori
economici care dețin autorizațiile necesare pentru a activa pe piaţa lucrărilor de racordare,
în vederea realizării activităților de proiectare, executare și verificare a lucrărilor de
racordare.
Cu toate acestea, Consiliul Concurenţei a constatat că există dificultăţi în a contacta
operatorii autorizați, deoarece unii dintre aceștia nu și-au actualizat informaţiile puse la
dispoziţie pe site-ul Autorităţii Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).
Astfel, Consiliul Concurenţei va colabora cu ANRE în vederea identificării unor măsuri prin
care operatorii economici autorizați să fie obligați să actualizeze, într-un termen rezonabil,
datele de contact proprii puse la dispoziția utilizatorilor pe site-ul ANRE.

În acelaşi timp, în cadrul analizei, Consiliul Concurenței a constatat că există o tendință, în
special în rândul operatorilor reţelelor de gaze naturale, de a apela la personalul propriu
pentru realizarea activităților de proiectare și executare a instalațiilor de racordare.
Favorizând personalul propriu, există riscul ca operatorii de distribuție să aibă un
comportament anticoncurențial în raport cu firmele care sunt autorizate de ANRE să
presteze activități de proiectare, executare și verificare a instalațiilor de racordare.
„Operatorii de distribuție trebuie să înţelegă faptul că nu au voie să își folosească poziția
deținută pe piața distribuției de energie electrică sau de gaze naturale într-o anumită zonă
pentru a influența concurența pe piețele conexe acestora, piețe pe care şi operatorul de
rețea activează alături de alți concurenți”, a mai declarat președintele Consiliului
Concurenței.
În acest context, autoritatea de concurență recomandă introducerea obligației pentru
operatorii de distribuție de a informa din oficiu utilizatorii cu privire la faptul că au dreptul
să-și selecteze singuri operatorul calificat din lista publicată pe site-ul ANRE, care să le
realizeze lucrările de racordare.
În acelaşi timp, în perioada 2015-2018, numărul cererilor de racordare pentru rețelele de
gaze și de energie electrică înregistrate la nivel național a crescut în mod constant, iar durata procesului de racordare a fost, în general, una destul de mare, cu diferențe semnificative între diferite zone de rețea.
Spre exemplu, în cazul racordării la reţelele de energie electrică, în anul 2017, durata medie a procesului de racordare la reţeaua de joasă tensiune a fost de 83 de zile, iar la reţeaua de medie tensiune de 234 zile. În cazul racordării la rețelele de gaze naturale, în funcție de operatorul de distribuție concesionar şi de întinderea/dimensiunea reţelei pe care o administrează, durata medie de racordare a înregistrat valori foarte diferite, cuprinse între 21 zile și 270 zile.
În cadrul analizei derulate s-a semnalat Consiliului Concurenţei faptul că durata mare a
procesului de racordare este cauzată, în principal, de colaborarea dificilă a operatorilor cu
autoritățile locale în vederea obținerii avizelor și autorizațiile prevăzute de legislație,
necesare pentru a realiza lucrările de racordare. Ca urmare, autoritatea de concurenţă
recomandă modificarea legislaţiei, astfel încât să fie introduse termene clare de soluţionare
a solicitărilor, inclusiv pentru autorităţile locale implicate în procesul de racordare.
Reamintim că, în urma unei investigaţii a autorității de concurenţă, E-Distribuție Muntenia
SA şi-a luat angajamentul de a adopta măsuri pentru creşterea transparenței procesului de
racordare la rețeaua electrică de distribuție şi promovarea drepturilor consumatorilor în
cadrul fiecărei faze a procesului, asigurând un tratament corect și nediscriminatoriu pentru
toţi participanții la acest proces. În acest caz, investigația viza un potenţial abuz de poziţie
dominantă, manifestat printr-o posibilă discriminare a companiilor de pe piaţa serviciilor
conexe distribuţiei, ca urmare a selectării unor societăţi care elaborează studii de soluţie,
proiectează şi execută lucrări de instalaţii electrice, pe alte criterii decât cele prevăzute în
procedurile de achiziţie publică sau libera alegere a utilizatorului, precum şi prin influenţarea duratei, a costurilor de racordare la reţeaua de energie electrică a Municipiului Bucureşti şi a opţiunii utilizatorilor de a alege prestatorii de servicii conexe.

Totodată, în cadrul acestei investigaţii, operatorul de distribuţie şi-a asumat derularea unor
acțiuni sub forma unor întâlniri periodice cu reprezentanţii autorităţilor locale, în sensul îmbunătățirii colaborării cu acestea. Măsura a fost asumată în scopul diminuării duratei procesului de racordare la rețea, iar în cazul în care întâlnirile periodice cu autorităţile locale iniţiate de către E-Distribuţie Muntenia SA îşi vor dovedi eficienţa, Consiliul Concurenţei va recomanda ca această abordare să fie extinsă la nivelul tuturor operatorilor din piaţă.
Autoritatea de concurenţă are în derulare mai multe investigaţii privind posibile abuzuri de
poziţie dominantă pe piaţa serviciilor de avizare tehnică a proiectelor, recepţie şi punere în
funcţiune a instalaţiilor de utilizare a gazelor naturale ale companiilor Gaz Sud SA, Distrigaz
Sud Rețele SRL sau Megaconstruct SA (societate care a propus angajamente pentru
eliminarea îngrijorărilor anticoncurențiale).
La sfârşitul anului trecut, Consiliul Concurenţei a declanșat o investigație ce vizează un
posibil abuz de poziție dominantă a Delgaz Grid SA, prin favorizarea unei alte entități din
cadrul grupului E.ON, activă pe piața serviciilor de revizii și verificări ale instalațiilor de gaze naturale.

Cele mai citite

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Surpriză la turneul de la Miami! Carlos Alcaraz, eliminat în „sferturi”

Carlos Alcaraz a fost eliminat în sferturile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Miami, după ce a fost învins de bulgarul...

Mesajul premierului Marcel Ciolacu, la 20 de ani de la aderarea României la NATO

În cei 20 de ani de apartenenţă la NATO, România a devenit un pilon important şi şi-a consolidat poziţia în interiorul alianţei, respectându-şi angajamentele...
Ultima oră
Pe aceeași temă