11.5 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăȘtirile zileiConstanţa: Bărbat arestat după ce a furat zeci de biciclete

Constanţa: Bărbat arestat după ce a furat zeci de biciclete

Furturile au fost comise în perioada aprilie-iunie 2018, alte cinci persoane fiind suspectate de implicare în valorificarea bicicletelor, ştiind că proveneau din furturi.

“Urmare a cercetărilor într-un dosar penal de furt calificat, poliţiştii din cadrul Secţiei 4 Poliţie au finalizat ancheta în care un bărbat, în vârstă de 38 de ani, este cercetat pentru comiterea a 18 infracţiuni de furt calificat. Astfel, poliţiştii constănţeni au reţinut în sarcina bărbatului (…), acesta fiind bănuit că ar fi sustras unor persoane mai multe biciclete, din curtea locuinţelor sau din scara blocurilor, cu un prejudiciu total de 53.062 de lei. Totodată, pe parcursul cercetărilor, poliţiştii au identificat 5 bărbaţi, cu vârste cuprinse între 31 şi 48 de ani, bănuiţi de implicarea acestora în valorificarea bunurilor sustrase (…). Unul dintre cei cinci bărbaţi este cercetat sub măsura controlului judiciar”, se arată într-un comunicat de presă transmis de IPJ Constanţa.

Conform sursei citate, în cadrul anchetei penale au fost efectuate patru percheziţii informatice, în urma cărora s-au obţinut fotografii ilustrând 20 de biciclete, bunuri susceptibile a proveni din infracţiuni de furt.

Poliţiştii au recuperat şi restituit persoanelor vătămate mai multe biciclete sustrase, valoarea prejudiciului recuperat fiind de 27.119 de lei.

În cadrul activităţii desfăşurate, poliţiştii au beneficiat de sprijinul de specialitate al Unităţii Teritoriale de Analiză a Informaţiilor (UTAI) Constanţa, Brigăzii de Operaţiuni Speciale (BOS) Constanţa, Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Constanţa, fiind angrenaţi şi luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale (SAS) Constanţa.

Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă