23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăȘtirile zileiConstanţa: Noi focare de pestă porcină africană au fost declarate

Constanţa: Noi focare de pestă porcină africană au fost declarate

Potrivit purtătorului de cuvânt al Prefecturii Constanţa, Zinaida Feodot, au fost confirmate noi focare de PPA la mistreţii de pe fondurile de vânătoare din localităţile Şipote şi Băneasa, situate în sud-vestul judeţului Constanţa.

“La Băneasa au fost găsiţi doi mistreţi morţi, pe raza fondului de vânătoare iar în focarul de pestă porcină de la Şipote a fost împuşcat un mistreţ” – a precizat reprezentantul Prefecturii Constanţa.

În cele două fonduri de vânătoare au fost instituite planuri de măsuri pentru îndepărtarea PPA, fiind dispusă vânarea integrală a mistreţilor din zonă, cu personal silvic, vânători autorizaţi şi personal abilitat, examinarea de către medicii veterinari a mistreţilor sacrificaţi şi recoltarea de probe, îngroparea (în gropi stabilite de către comisiile oficial stabilite) sau arderea porcilor in-situ, sub supraveghere oficială sanitar-veterinară şi interzicerea circulaţiei cu animalele domestice în zona respectivă.

Cele mai citite

Hidroelectrica anunță că Barajul Izvorul Muntelui este în perfectă siguranță după seismul de joi dimineață

Hidroelectrica a anunțat că Barajul Izvorul Muntelui, unul dintre cele mai mari din Europa, este în perfectă siguranţă după seismul produs joi dimineață în...

1 din 2 elevi, victimă a bullyingului

Un procent covârșitor de elevi - 81% - afirmă că au fost martori ai situațiilor de bullying în școala unde învață, în vreme ce...

Mesajul premierului Marcel Ciolacu, la 20 de ani de la aderarea României la NATO

În cei 20 de ani de apartenenţă la NATO, România a devenit un pilon important şi şi-a consolidat poziţia în interiorul alianţei, respectându-şi angajamentele...
Ultima oră
Pe aceeași temă