21.4 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăȘtirile zileiConstănțenii trăiesc în „Ziua Cârtiței“: primarul le promite, în fiecare an, aceleași...

Constănțenii trăiesc în „Ziua Cârtiței“: primarul le promite, în fiecare an, aceleași lucruri

Politicienii promit marea cu sarea, în campanie, apoi uită ce au promis și numai o mică parte dintre aceste promisiuni este îndeplinită. „A fi politician înseamnă să fii capabil să spui dinainte ce se va întâmpla mâine, săptămâna viitoare, luna viitoare. Iar apoi să poți explica de ce nimic din toate astea nu s-a întâmplat.”, spunea Winston Churchill. Dictonul său este, se pare, respectat cu sfințenie și de politicienii români.

 

Urmașul lui Radu Mazăre

În 2016, primar al municipiului Constanța era ales, cu o diferență de numai 7.565 de voturi față de principalul contracandidat, Decebal Făgădău, PSD, care ocupase timp de opt ani fotoliul de viceprimar al Constanței, în vremea când primar era Radu Mazăre, și care a fost și primar interimar un an de zile, după demisia lui Mazăre (demisie care a venit exact atunci când trebuia pentru a nu se organiza alegeri anticipate). Mandatul său era așteptat cu speranță de constănțenii sătui de Mazăre, milionarul play-boy al cărui bazin electoral era constituit, în majoritate, de asistații sociali, cărora le-a construit chiar un cartier, din bani publici, într-o zonă bună a orașului. D. Făgădău a încercat să arate, de la bun început, că se rupe de trecut. A luat două decizii care să susțină acest lucru: a renunțat la caravanele estivale inițiate de fostul său șef, dar și la programul prin care se acordau pui și ulei bătrânilor. A înlocuit, de fapt, alimentele cu bonuri valorice. Constanța avea acum un primar familist, îmbrăcat la costum, serios, nu un petrecăreț care schimba domnișoarele mai des ca o vedetă de la Hollywood.

 

Promisiuni, promisiuni, promisiuni

Mandatul locotenentului lui Mazăre a început, ca al oricărui politician, de altfel, sub zodia promisiunilor. În iunie 2016, la un an de când devenea oficial viceprimar, prin îngăduința lui Radu Mazăre, care a demisionat când trebuia, și cu puțin timp înainte de alegerile locale, Făgădău trimitea o epistolă către constănțeni, așa cum făcea și șeful său, în care le spunea acestora ce a făcut și ce vrea să facă. În epistola din 2016 se regăsesc, printre promisiuni, următoarele: reabilitarea unor străzi din cartierele Compozitorilor, Palazu Mare sau Veterani; reparaţii capitale şi modernizarea Pasajului Cumpenei, reabilitarea şi modernizarea şcolilor şi liceelor, susţinerea sportului constănţean, înfiinţarea Registrului Spaţiilor Verzi, înfiinţarea serviciului de gestionare a câinilor fără stăpân, elaborarea strategiei energetice a municipiului, amenajarea de parcări etajate şi subterane.

Stradă neasfaltată din municipiul Constanța

 

Ziua cârtiței

Exact ca în „Ziua Cârtiței”, filmul în care o zi se repetă aproape la nesfârșit, și în Constanța promisiunile din 2016 au fost reluate și în 2017, și în 2018 și, cel mai probabil, vor fi prezentate – multe dintre ele – și în 2020, la următoarele alegeri locale. Străzile din Constanța nu sunt asfaltate în totalitate, deși pe site-ul de campanie al primarului scrie negru pe alb: „asfaltarea tuturor străzilor până în anul 2018”. Pasajul Cumpenei este un eșec lamentabil. Este vorba despre un pod mic, ce trebuia reabilitat în circa șase luni. După aproape trei ani, s-a reușit numai reabilitarea unei căi de rulare, în care au apărut deja gropi (a fost inaugurată în decembrie 2018). Primarul a promis săli de sport în școli și licee, pentru că unele dintre cele mai importante școli din oraș, cu peste 1.000 de elevi, nu au deloc săli de sport. Nu s-a întâmplat. Cu toate acestea, circa 30 de milioane de lei au ajuns la asociațiile de handbal, în ciuda faptului că rezultatele asumate de acestea nu au fost realizate. Constanța nu are încă un registru al spațiilor verzi, de mai bine de jumătate de ani, câinii fără stăpân nu mai sunt strânși de pe -străzi, pentru că nu mai există nici contract cu o firmă privată, nici un serviciu specializat în cadrul primăriei, nu are încă niciuna dintre parcările promise, care nici măcar nu au fost începute. Realist vorbind, nu mai este timp pentru ca primăria să construiască, așa cum a promis în campanie primarul, până în iunie 2020, o parcare subterană, patru parcări supraetajate și parcări în cartierele aglomerate. În fiecare an, s-a promis și începerea lucrărilor de reabilitare a Cazinoului, deși acesta este predat către Compania Națională de Investiții. Licitația pentru stabiliarea constructorului nu s-a terminat. În fiecare an, primarul își lua angajamentul că va munci pentru ca toate aceste promisiuni să se transforme în realitate.

 

Explicație halucinantă

Cu toate că nu și-a îndeplinit propriile promisiuni, Decebal Făgădău a avut o explicație, când a fost întrebat, în cadrul unui interviu realizat de presa locală, de ce nu sunt asfaltate toate străzile, așa cum a promis. „Aia era în campanie și eram mult mai optimist și încrezător că voi reuși să birui birocrația. Nu vreau să mă plâng. Au fost câteva momente despre care nu am niciun fel de problemă să vorbim. De exemplu, DNA la Confort Urban lasă urme? Evindent că lasă. Dar eu nu am niciun fel de problemă, credeți-mă. Termenele alea nu mi le-a stabilit nimeni, le-am stabilit eu. Aș vrea să îi văd pe cei care mă critică dacă au reușit în 4 ani să-și schimbe mașina, să-și schimbe mobila”, a spus edilul Constanței.

 

Un Porsche de lux, șpaga de la Confort Urban

Confort Urban este un SRL în subordinea primăriei. Directorul acesteia a recunoscut în fața instanței că a cerut și a luat șpagă. În perioada 27 iunie – 19 noiembrie 2014, Farcaș Cristinel-Viorel, în calitate de director general al SC Confort Urban SRL Constanța, a solicitat administratorului delegat al unei societăți comerciale (ce deținea în același timp și o funcție de execuție în cadrul SC Confort Urban SRL Constanța) să achiziționeze un autovehicul marca Porsche Macan S pe care să-l pună la dispoziția inculpatului, lucru pe care acesta l-a și făcut. Autoturismul respectiv, în valoare de 425.160,50 lei cu TVA (aproximativ 95.000 euro cu TVA), a fost pus la dispoziția inculpatului cu titlu de folos necuvenit, în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu ale acestuia din urmă, respectiv atribuirea și derularea în bune condiții a unui acord-cadru privind servicii de transport rutier și închiriere utilaje încheiat cu societatea respectivă (vizarea facturilor emise de societatea prestatoare și semnarea ordinelor de plată către prestator în perioada ianuarie 2015 – decembrie 2016). Autovehiculul a fost folosit gratuit, exclusiv și permanent de inculpatul Farcaș Cristinel–Viorel și soția sa, din data de 19 noiembrie 2014 până la data de 17 martie 2016, când administratorul de drept al firmei l-a vândut fictiv soției inculpatului.

Decebal Făgădău Primarul Constanței, a fost, timp de 8 ani, viceprimarul lui Radu Mazăre și subalternul acestuia și al lui Nicușor Constantinescu, în cadrul PSD, pentru o perioadă mult mai lungă

 

Cele mai citite

Nicolae Ciucă, la 20 de ani de la aderarea României la NATO: „Aceste două decenii au reprezentat cea mai bună perioadă din istoria noastră”

Preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă, a evidenţiat, vineri, într-un mesaj transmis cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la admiterea României în...

Înscriere la facultate, înainte de absolvirea Bacalaureatului. Pentru cei care vor o carieră în dezvoltarea de jocuri video

BISM (Bucharest International School of Management) și Amber Studio, în colaborare cu prestigioasa Abertay University din Marea Britanie, pregătesc începând cu luna septembrie lansarea...

Nicolae Ciucă, la 20 de ani de la aderarea României la NATO: „Aceste două decenii au reprezentat cea mai bună perioadă din istoria noastră”

Preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă, a evidenţiat, vineri, într-un mesaj transmis cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la admiterea României în...
Ultima oră
Pe aceeași temă