15 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiConstantin Nicolescu, condamnat definitiv la 7 ani şi 8 luni închisoare

Constantin Nicolescu, condamnat definitiv la 7 ani şi 8 luni închisoare

Instanţa a menţinut însă o decizie anterioară privind eliberarea condiţionată din penitenciar, potrivit Agerpres.

Potrivit deciziei, Nicolescu a primit 5 ani închisoare pentru luare de mită, această pedeapsă fiind contopită cu o condamnare din alt dosar, pedeapsa finală fiind de 7 ani şi 8 luni.

Pe de altă parte, instanţa l-a achitat pe Nicolescu pentru abuz în serviciu şi a încetat procesul penal împotriva lui pentru două infracţiuni de fals intelectual ca urmare a prescrierii faptelor.

“Deduce din pedeapsa aplicată perioada deja executată, de la 26 ianuarie 2011 la 2 februarie 2011 şi de la 5 februarie 2015 la 29 mai 2017, când inculpatul a fost liberat condiţionat. Menţine liberarea condiţionată a inculpatului Nicolescu Constantin dispusă prin decizia penală nr.166/29.05.2017, pronunţată de Tribunalul Argeş”, se mai spune în decizie.

Judecătorii au anulat dispoziţia instanţei de fond – Curtea de Apel Bucureşti – privind confiscarea sumei de 4.497.947 lei de la Constantin Nicolescu Constantin şi ceilalţi inculpaţi din dosar.

De asemenea, au fost lăsate nesoluţionate acţiunile civile exercitate împotriva inculpaţilor de către statul român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, cu privire la sumele de 3.779.787 lei şi 4.973.065 lei.

Potrivit DNA, în martie 2009, CJ Argeş, în calitate de autoritate contractantă, a organizat o procedură de achiziţie publică prin licitaţie deschisă, ce avea ca obiect reabilitarea a două poduri afectate de inundaţii, amplasate pe drumuri judeţene, în localităţile Căteasca, respectiv Ciomăgeşti.

Fondurile respective proveneau din accesarea unui proiect finanţat din fonduri PHARE, destinat strict reabilitării obiectivelor de infrastructură rutieră şi de mediu afectate de inundaţiile din perioada aprilie – mai şi iulie – august 2005.

Cele mai citite

Europa Conference League în faza semifinalelor: Care sunt favoritele

Aston Villa, Fiorentina, Olympiacos și Brugges sunt echipele rămase în cursa pentru cucerirea trofeului UEFA Europa Conference League în acest sezon. Prima manșă a semifinalelor va avea...

Cine nu este eligibil pentru Start-up Nation

Ediția din anul 2024 a programului Start-up Nation aduce modificări semnificative față de edițiile anterioare, inclusiv în ceea ce privește potențialii beneficiari, anunță o...

Sărbătoare în inima Bărăganului! Unirea Slobozia, prima promovată în Liga 1

Unirea Slobozia s-a impus cu scorul de 1-0 în deplasarea de la CS Mioveni, în etapa a șasea a play-off-ului Ligii a 2-a, și...
Ultima oră
Pe aceeași temă