15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăȘtirile zileiContrabanda cu ţigarete, la cel mai mic nivel din ultimii şase ani

Contrabanda cu ţigarete, la cel mai mic nivel din ultimii şase ani

„Regiunea nord-est rămâne şi în iulie cea mai afectată de comerţul ilegal, cu toate că s-a redus cu 1,2 p.p. până la 29,5%. Piaţa neagră se menţine la niveluri ridicate şi în sud-vest (22,3%) şi vest (21,8%). Din punct de vedere al provenienţei, „cheap whites” (ţigarete no-name, produse legal sau ilegal şi destinate pieţei negre), care reprezintă 61,9% din totalul ţigaretelor ilegale, continuă să fie principala sursă. Spre deosebire de luna mai, când această categorie  a atins cel mai mare procent din ultimii zece ani, în iulie ponderea e în uşoară scădere. Nivelul produselor din tutun provenite ilegal din Moldova (12,7%), Ucraina (11,5%) şi Serbia (2%) rămâne relativ constant”, a declarat Marian Marcu, director general Novel Research.

Reprezentanţii producătorului British American Tobacco spun că în primele opt luni ale anului compania a virat către bugetul de stat cu peste jumătate de miliard de lei mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut şi ca urmare a reducerii pieţei negre.

„În primele opt luni ale lui 2019 am virat către bugetul de stat cu peste jumătate de miliard de lei mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut şi ca urmare a reducerii pieţei negre. Credem că e cea mai bună dovadă că dacă autorităţile vor mai mulţi bani la bugetul de stat soluţia nu este introducerea peste noapte a unor taxe sau reglementări excesive, ci asigurarea predictibilităţii fiscale şi continuarea eforturilor de stopare a reţelelor care trec ilegal frontiera, adesea noaptea, încărcate de produse de contrabandă. Desigur că măsurile de întărire a securităţii frontierelor trebuie dublate de acţiuni de educare a consumatorilor şi, de aceea, în cadrul proiectului StopContrabanda, British American Tobacco a lansat recent în toate punctele de frontieră ale României o campanie de informare a cetăţenilor cu privire la cantităţile maxime de ţigarete cu care pot trece graniţa, precum şi asupra consecinţelor negative ale încălcării legii”, a declarat Ileana Dumitru, director Juridic şi Relaţii Publice, British American Tobacco.

De asemenea, reprezentanţii JTI spun că schimbările politice din ţările vecine, dar şi derularea unor operaţiuni anticontrabandă de amploare în Moldova şi Ucraina, în colaborare cu autorităţile române, au dus la reducerea pieţei negre la nivel naţional.

“Remarcăm în studiul Novel din iulie o scădere semnificativă, de 5 p.p. a Cheap Whites, care poate fi datorată reglementărilor anunţate de Republica Moldova pentru magazinele duty free din zona Transnistria. Aceste magazine, în care au intrat, într-un singur an, peste 10 miliarde de ţigarete, reprezentau de fapt puncte intermediare pentru traficul ilegal către România şi vestul Europei. Schimbările politice din ţările vecine, dar şi derularea unor operaţiuni anticontrabandă de amploare de către autorităţile din Moldova şi Ucraina, în colaborare cu autorităţile române, au dus la reducerea pieţei negre la nivel naţional. Un cumul de factori care demonstrează încă o dată cât de sensibil este subiectul şi cât de vulnerabilă este frontiera României, care se învecinează cu ţări în care nu se aplică reglementările UE. De aceea vom continua eforturile de conştientizare a periculozităţii fenomenului de contrabandă”, a declarat Gilda Lazăr, director Corporate Affairs & Communications JTI Romania, Moldova şi Bulgaria.

Producătorii cer totodată o strategie naţională de combatere a comerţului ilegal cu ţigarete.

„Piaţa neagră scade pentru a treia oară consecutiv, ceea ce înseamnă că vorbim despre un trend real de reducere a contrabandei. Sperăm să vedem scăderi şi în următoarele luni, pentru ca astfel să reuşim să ajungem la nivelul mediu al comerţului ilegal cu ţigarete din ţările UE, de sub 10%. Astfel, veniturile bugetare vor fi securizate, dat fiind că un singur punct procentual recuperat de piaţa legală din contrabandă înseamnă sume suplimentare virate la stat de circa 35 de milioane de euro. Reiterăm că pentru a reprezenta un factor de stabilitate în această zonă a Europei şi a obţine o planificare clară a încasărilor bugetare, este nevoie de o Strategie naţională de combatere a comerţului ilegal cu ţigarete, asumată de toţi factorii implicaţi în evoluţia unei industrii care contribuie anual la buget cu peste 3 miliarde de euro”, a declarat Alexandra Olaru, director External Affairs, Philip Morris România.

Aceştia speră ca declinul pieţei negre să continue.

„Sperăm ca declinul pieţei negre să continue, chiar dacă reţelele infracţionale se adaptează uşor la contextul pieţei. În lunile de toamnă şi de iarnă, contrabanda este în creştere, pe măsură ce cheltuielile populaţiei cresc, iar mulţi consumatori cu putere de cumpărare scăzută apelează la produsele de pe piaţa neagră. Prin urmare, este absolut necesar ca autorităţile de aplicare a legii, Vama, Poliţia de Frontieră, Poliţia şi ANAF, să îşi desfăşoare activităţile zilnice cu aceeaşi eficienţă şi dăruire, luptând împotriva comerţului ilicit cu tutun, având în vedere pierderile bugetare şi efectele profund negative asupra societăţii generate de acest fenomen. Aceste eforturi ar putea fi şi mai eficiente printr-o politică fiscală coerentă şi previzibilă şi într-un cadru de reglementare echilibrat”, a declarat Valentin Canură, Sales Development Manager, Imperial Tobacco România.

„România are a doua cea mai mare graniţă extracomunitară, după Finlanda, unde cea mai mare parte a frontierei non-UE e în zone nordice, greu accesibile. State nemembre UE au sisteme de taxare diferite de cele europene, ca urmare combaterea contrabandei şi a comerţului ilegal cu ţigarete necesită eforturi susţinute. Vom continua aşadar acţiunile desfăşurate la frontierele României, în parteneriat cu autorităţile similare din ţările vecine, cu instituţiile competente pe plan local, precum şi cu mediul privat care îşi desfăşoară activitatea legal”, a declarat şeful Poliţiei de Frontieră, chestor general de poliţie Ioan Buda.

Poliţia Română precizează că prevenirea şi combaterea contrabandei cu ţigarete şi produse din tutun reprezintă una din priorităţile instituţiei.

„Prevenirea şi combaterea contrabandei cu ţigarete şi produse din tutun reprezintă una din priorităţile Poliţiei Române. Astfel, pentru îmbunătăţirea climatului de legalitate a mediului de afaceri, vom continua, alături de reprezentanţii celorlalte agenţii de aplicare a legii, dar şi împreună cu cei din domeniul privat, să intensificăm activităţile preventiv – reactive, la nivel naţional, aşa încât să menţinem trendul descendent al acestui tip de infracţionalitate”, a declarat chestor de poliţie Liviu Vasilescu, inspector general al Poliţiei Române.

Potrivit customs.ro, peste 60% din activităţile curente ale autorităţii vamale (supravegherea vamală şi fiscală, controlul vamal sau autorizarea şi mişcarea produselor accizabile) au ca rezultat indirect încasarea de taxe, iar cele de supraveghere şi control vamal derulate cu precădere la nivelul birourilor vamale de frontieră urmăresc atingerea unui grad de siguranţă şi securitate adecvat pentru  frontiera externă a UE. ANAF, prin Direcţia Generală a Vămilor colaborează cu instituţiile cu competenţe în combaterea comerţului ilegal, iar în ultimii 15 ani şi cu mediul privat, prin derularea în parteneriat a unor campanii publice de informare despre efectele negative ale contrabandei, şi prin programe operaţionale de genul echipelor canine.

Producătorii de ţigarete consideră că, pentru reducerea traficului ilicit, sunt necesare mai multe schimbări legislative pe care, împreună cu autorităţile de aplicare a legii, le solicită fără succes de mai mulţi ani.

”Astfel, pe lângă reglementarea unitară, pe criteriu cantitativ, a infracţiunii de contrabandă cu ţigarete, este necesară intensificarea operaţiunilor la punctele de trecere a frontierei interne a UE, cu Bulgaria şi Ungaria, locurile de acces pentru produsele ‘cheap whites’ şi tutun brut, precum şi stabilirea unor atribuţii specifice pentru poliţia locală şi jandarmerie, întrucât comerţul ilegal cu ţigarete se desfăşoară aproape nestingherit în zona de competenţă a acestora – pieţe, oboare, staţii de metrou”, afirmă producătorii de ţigarete.

Sectorul tutunului este al doilea mare contribuabil la bugetul de stat al României, după cel petrolier.

Cele mai citite

Valabilitatea cardurilor de energie a fost prelungită

Guvernul a decis ca valabilitatea cardurilor de energie să fie prelungită până pe 31 mai, cu încă două luni față de termenul inițial. Aceasta...

Legea pentru prevenirea şi eliminarea violenţei şi hărţuirii la locul de muncă, promulgată de Klaus Iohannis

Legea iniţiată de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS) pentru ratificarea Convenţiei privind prevenirea şi eliminarea violenţei şi hărţuirii la locul de muncă a...

Guvernul ia noi măsuri privind sistemul electronic RO e-Factura

Guvernul ia joi noi măsuri privind sistemul electronic RO e-Factura, premierul Marcel Ciolacu anunţând că va fi prelungită cu două luni, până la 31...
Ultima oră
Pe aceeași temă