15 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiContradicţii între declarațiile lui Blejnar şi Maior în Comisia SRI

Contradicţii între declarațiile lui Blejnar şi Maior în Comisia SRI

“Am avut audierea domnului Blejnar. Am avut în intenţie să discutăm relaţia dintre ANAF şi SRI sau dintre domnul Blejnar şi domnul Maior. Am fost interesaţi să înţelegem care este sau care a fost relaţia dintre Blejnar şi Maior şi deja avem o diferenţă de poziţie în faţa comisiei. Domnul Maior ne-a spus că s-a văzut de vreo două ori cu domnul Blejnar în calitate oficială, la diverse întruniri oficiale. Domnul Blejnar ne-a relatat cel puţin două episoade de petreceri la care s-au văzut şi la care a fost abordat de domnul Maior şi au legătură cu subiectele pe care intenţionam să le lămurim. Prima este legată de o sesizare pe care ANAF a făcut-o către ANI, sesizare care vizează un politician important din România, o posibilă stare de conflict de interese sau de probleme la declaraţia de interese sau de avere. Domnul Blejnar ne-a spus că la nunta unui politician important din România, era în calitate de socru mic, a fost abordat de domnul Maior, a fost întrebat de acel control la acea firmă şi i s-a sugerat, fără să aibă senzaţia că este o presiune foarte mare, ca acel control să fie lăsat mai moale sau concluziile să fie într-un anumit fel. A fost întrebat de colegii noştri în ce sens şi cum poate să îl descrie şi a zis mai degrabă că a pus o pilă pentru acel control”, a povestit Manda, după audierea la comisie a lui Sorin Blejnar.

Blejnar susține că sesizarea ANAF a primit răspuns de clasare de la ANI

El a adăugat că Blejnar a susţinut că nu a dat curs acelei solicitări şi că acel control a continuat, că a fost sesizată ANI, dar sesizarea a primit răspuns de clasare.

“A doua întâlnire de care ne-a făcut vorbire era vorba de o petrecere de Sfântul Mihail şi Gavril, în care la fel a fost abordat de domnul Maior şi i-a solicitat, ştiind că are o relaţie apropiată cu domnul Elan Schwartzenberg, dacă poate să intermedieze o întâlnire între cei doi, întâlnire care însemna un interes al domnului Maior în ceea ce priveşte activitatea de media. A spus că da şi că a intermediat această întâlnire. Este o contradicţie între cele două afirmaţii făcute în faţa comisiei, pentru că domnul Maior ne-a spus că acea întâlnire a fost la solicitarea domnului Schwartzenberg. Sigur că rămâne să încercăm să avem un dialog şi cu domnul Schwartzenberg să înţelegem concret cine spune adevărul şi cine nu spune adevărul”, a menţionat Manda.

Preşedintele comisiei parlamentare de control a SRI, Claudiu Manda, a declarat, marţi, că fostul şef al ANAF Sorin Blejnar susţine că nu au existat protocoale de colaborare între ANAF şi SRI în mandatul său, dar a menţionat că Serviciul ar fi intenţionat să aibă acces la baza de date a instituţiei.

Manda a precizat, după audierea lui Sorin Blejnar în comisie, că acesta a fost întrebat în legătură cu existenţa protocoalelor de colaborare între ANAF şi SRI.

“Au fost întrebări din partea colegilor: dacă au existat, pe vremea când domnia sa a fost şef la ANAF, protocoale între SRI şi ANAF şi a spus că nu. A spus că au fost din partea Serviciului solicitări în acest sens că ar fi bine să existe protocoale şi că, în opinia domniei sale, SRI la vremea respectivă intenţiona să aibă acces direct la baza de date a ANAF şi că nu a fost de acord cu acest lucru şi că nu s-a întâmplat acest lucru”, a afirmat Manda.

Membrii comisiei urmează să verifice existenţa unor astfel de protocoale

“Rămâne să vedem dacă a existat protocol între ANAF şi SRI, când a fost semnat, pe ce perioadă şi care este baza legală, cine a respectat şi cine nu a respectat legea, dar aici sunt chestiuni de detalii”, a mai spus Manda.

Claudiu Manda s-a referit şi la întrebarea adresată lui Blejnar de către un membru al comisiei legat de eventuale intervenţii ale lui Liviu Dragnea.

“Ultimul lucru pe care doresc să îl relatez este celebra obsesie a unui coleg de-al nostru de comisie: dacă dl Dragnea a făcut vreo intervenţie către ANAF, dacă s-a ocupat dl Dragnea. A spus (Blejnar, n.r.) că a existat în legătură cu dl Dragnea un astfel de subiect, dar nu că ar fi făcut vreo intervenţie, ci dimpotrivă alţii ar fi făcut intervenţii ca împotriva d-lui Dragnea sau a unor firme să se facă nişte controale şi a spus că nu a dat curs unor astfel de intervenţii”, a precizat Manda. A

Cele mai citite

Preţurile la electricitate şi gaze în UE au scăzut în 2023, după explozia din 2022 (Eurostat)

Facturile la electricitate şi gaze ale consumatorilor europeni au scăzut în a doua jumătate a anului trecut, după creşterea care a început după războiul...

Puntea dintre jocurile virtuale și cele fizice

În peisajul jocurilor de noroc online, apariția cazinourilor live mobile a apărut ca o punte semnificativă între domeniul virtual și experiența tradițională a cazinourilor...

NAMI Beach Club & More – o experiență exclusivă de vară, oferită de Radisson Blu Hotel Bucharest, în inima orașului – se va deschide...

Legendara piscină de la Radisson Blu Hotel Bucharest devine NAMI Beach Club & More, o nouă destinație de vară, care urmează să își deschidă...
Ultima oră
Pe aceeași temă