15 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiControale ale polițiștilor printre prestatorii de servicii de taximetrie din aeroporturi

Controale ale polițiștilor printre prestatorii de servicii de taximetrie din aeroporturi

Au fost verificate 249 de autovehicule, au fost legitimate 306 de persoane, fiind aplicate 85 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproape 28.000 de lei.

Din totalul sancţiunilor, 7 au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 38/2003 privind transportul de persoane în regim de taxi şi în regim de închiriere, cu modificările și completările ulterioare, 67 pentru încălcarea normelor privind circulaţia pe drumurile publice și 11 la alte acte normative.

Pentru defecţiuni tehnice sau dotări suplimentare nepermise de lege, au fost retrase 5 certificate de înmatriculare. Totodată, a fost reținut un permis de conducere.

La activitățile de control au participat, alături de poliţişti de la transporturi, și jandarmi și specialiști din cadrul Registrului Auto Român.

Cele mai citite

Iuliana Demetrescu va arbitra o semifinală de Liga Campionilor

Iuliana Demetrescu a fost delegată de UEFA la partida Chelsea – Barcelona, din semifinalele Ligii Campionilor la fotbal feminin, programată sâmbătă, 27 aprilie, de...

Rusia ar putea ataca Polonia dacă NATO ar aduce acolo arme nucleare

Rusia amenință că va ataca o țară membră a Alianței Atlanticului de Nord (NATO). Vice-ministrul rus de Externe a spus că acest lucru se...

Marcel Ciolacu anunță construcția noului stadion Dan Păltinişanu din Timișoara. Ce capacitate va avea

Premierul Marcel Ciolacu anunță, joi, noi investiții în Timiș, respectiv construcția noului stadion Dan Păltinişanu, cu o capacitate de 30 de mii de locuri,...
Ultima oră
Pe aceeași temă