20.8 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăȘtirile zileiCristian Borcea a fost un deținut favorizat, susțin sindicatele din penitenciare

Cristian Borcea a fost un deținut favorizat, susțin sindicatele din penitenciare

Sorin Dumitraşcu mai susține că a cerut Ministrului Justiţiei să dispună verificarea modului în care au fost acordate, în perioada iunie 2017 – iunie 2018, cele 10 recompense cu permisiunea de ieşire din penitenciar pentru deţinutul Cristian Borcea.

Dumitraşcu semnalează, într-un comunicat postat pe site-ul Federaţiei, că directorul general al penitenciarului, Marian Dobrică, i-a aprobat deţinutului Cristian Borcea nu mai puţin de 10 recompense cu permisiunea de ieşire din penitenciar, în perioadele 18 – 21 iunie 2017, 6 – 11 iulie 2017, 2- 8 august 2017, 14 – 19 septembrie 2017, 1- 6 noiembrie 2017, 23 – 28 decembrie 2017, 11 – 17 februarie 2018, 7 – 14 aprilie 2018, 3 – 10 mai 2018, 21 – 26 iunie 2018, cu încălcarea prevederilor legale în materie, potrivit Agerpres.

Potrivit liderului FSANP, pentru ca aceste recompense să poată să fie acordate ar fi fost necesare cel puţin 800 de credite conform Deciziei 433/2016, în sistemul penitenciar acest lucru fiind practic imposibil, în medie deţinuţii care se implică în activităţi sau care lucrează realizând 60 – 80 de credite într-un an, în funcţie de programul individual de educaţie şi intervenţie psiho-socială.

Pentru a obţine aceste credite Cristian Borcea ar fi trebuit să finalizeze 20 de cursuri de calificare sau 10 semestre la nivel universitar. Participarea la 20 – 60 de programe recreative şi de asistenţă psiho-socială i-ar fi adus de asemenea aceste credite. 800 de credite ar mai fi putut aduce 40 de luni de muncă la un câştig mediu de 5 zile/lună, pentru fiecare dintre aceste zile-câştig acordându-se câte 4 credite conform Deciziei 433/2016.

„Sigur, în realitate, deţinutul a beneficiat de o combinaţie de credite din activităţi recreaţionale, educative şi muncă, deşi are un istoric de afecţiuni medicale pentru care a şi fost transportat pentru investigaţii la spitale din reţeaua Ministerului Sănătăţii şi chiar a fost cazat în spitale penitenciar, ceea ce nu-l recomanda pentru un astfel de efort intelectual şi fizic. În altă ordine de idei, însuşi faptul că în această perioadă de 1 an deţinutul-vip a beneficiat de 54 de zile de permisie, practic o reducere cu 1/6 a timpului de detenţie, face extrem de greu de crezut ca, cel pe care-l descoperim a fi probabil cel mai performant deţinut din sistemul penitenciar, să poată să obţina acest număr de credite în mod real”, menţionează Dumitraşcu.

El afirmă că este totuşi posibil ca, scriptic, creditele să fie consemnate, „fiind de aşteptat ca directorul Marian Dobrica să încerce să acopere şi să premediteze acordarea acestor favoruri pentru deţinutul-vip Cristian Borcea”, situaţie ce aminteşte de episodul favorizării scriitorilor din penitenciare când ministrul Tudorel Toader a refuzat să dispună măsuri în legătură cu rapoarte de control care au identificat favorizarea unor deţinuţi-vip.

„Cu precizarea că directorul Marian Dobrica beneficiază la acest moment de o împuternicire ilegală, motiv pentru care am şi sesizat instanţele competente (Tribunalul Bucureşti – dosar 28141/3/2018), cerem ministrului Justiţiei să dispună măsuri urgente pentru stoparea unor astfel de situaţii pe viitor, urmând ca procurorii anticorupţie să stabilească şi cum anume a fost ‘motivat’ comisarul şef Marian Dobrica să aprobe, într-un singur an, aceste 10 permisiuni de ieşire din penitenciar pentru deţinutul-vip Cristian Borcea”, mai spune Sorin Dumitraşcu.

Cele mai citite

Luis Rubiales, fostul președinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, ar putea ajunge la închisoare

Luis Rubiales, fostul preşedinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, riscă să ajungă la închisoare din cauza problemelor ce continuă după finala Cupei Mondiale de...

O femeie de 31 de ani a fost reținută pentru efectuarea repetată de intervenții chirurgicale estetice minim invazive

O femeie în vârstă de 31 de ani a fost reţinută pentru 24 de ore, urmând să fie prezentată magistraţilor cu propunere legală, pentru...

Premierul Ciolacu anunță că programul supermarketurilor NU se modifică în weekend

Supermarketurile nu se închid în weekend și nici nu vor avea program modificat. Premierul Marcel Ciolacu anunță că nu este benefică această măsură. „Vreau să...
Ultima oră
Pe aceeași temă