4.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiCSAT decide numele noului șef al Statului Major al Apărării. Ce generali...

CSAT decide numele noului șef al Statului Major al Apărării. Ce generali aspiră la această funcție

Cel mai important militar din Armata Română este șeful Statului Major al Apărării, iar această funcție i-a revenit, în ultimii patru ani, generalului Nicolae Ciucă. Mandatul șefului SMAp are durata de patru ani, cu posibilitate de prelungire cu încă un an, dar ministrul Apărării, Gabriel Leș, a anunțat că nu va propune prelungirea mandatului generalului Ciucă în funcția de șef al SMAp.

În ședința de vineri, 28 decembrie, a CSAT, ministrul Apărării va anunța numele generalului pe care îl propune ca șef al SMAp în următorii patru ani. După ce CSAT va analiza propunerea ministrului Apărării, dreptul de a-l numi pe șeful SMAp îi revine președintelui Klaus Iohannis.

Generalul Nicolae Ciucă fusese numit în funcția de șef al Statului Major General (actualul Stat Major al Apărării) la data de 1 ianuarie 2015, tot de președintele Iohannis.

Generalul Ciucă provine din Forțele Terestre ale Armatei Române, iar înainte de acesta, ultimii doi șefi ai SMG au provenit din Forțele Aeriene și din Forțele Navale. Întrucât cea mai numeroasă categorie de forțe a Armatei Române o reprezintă Forțele Terestre, această categorie de trupe are, în mod normal, dreptul să ofere doi șefi ai SMAp, succesiv. Așadar, succesorul generalului Ciucă în funcția de șef al SMAp ar urma să fie tot un general provenit din Forțele Terestre.

“Se încadrează Uifăleanu (generalul Ovidiu-Liviu Uifăleanu, actualul şef al Statului Major al Forţelor Terestre – n.r.). Cutuma este următoarea, de două ori şef de la Forţele Terestre, odată de la Naval, o dată de la Aviaţie, este după numărul de militari. Ca şi cutumă, acum ar mai trebui încă o dată de la Forţele Terestre. Sunt de aici două sau trei persoane printre care şi domnul Scarlat, da. Până acum, nu s-a practicat acest lucru, foştii şefi ai Statului Major al armatei nu au avut prelungire. Normal că tot ceea ce înseamnă propunere de general cu trei sau patru stele se face cu avizul CSAT, era logic să-l propunem la CSAT, am depus documentele în urmă cu aproximativ două săptămâni, acum preşedintele a convocat acest CSAT, vom vedea ce se întâmplă”, a declarat, joi, ministrul Apărării, Gabriel Leş, citat de Mediafax.

Celălalt ofițer indicat de ministru că s-ar califica pentru funcția de șef al SMAp este generalul Dumitru Scarlat, care deține, în prezent, funcția de reprezentant militar al României la NATO şi UE.

Președintele Klaus Iohannis a convocat şedinţa CSAT pentru vineri, de la ora 12.00, la Palatul Cotroceni, cu scopul de a analiza solicitările ministrului Apărării referitoare la ocuparea unor posturi în conducerea Armatei României.

Conform Legii 346 din 21 iulie 2006, şeful Statului Major al Apărării este militarul cu rangul de conducere cel mai înalt din armată. El este numit de preşedintele României, la propunerea ministrului Apărării Naţionale, cu avizul primului-ministru, pentru o perioadă de 4 ani, cu posibilitatea de prelungire cu până la un an.

Tot potrivit Legii 346 / 2006, în funcția de șef al SMAp poate fi numit locțiitorul șefului SMAp sau unul dintre cei trei șefi ai categoriilor de forțe (Terestre, Navale sau Aeriene). Dacă se aplică textual această lege și se respectă și regula celor două mandate succesive ale ofițerilor proveniți din Forțele Terestre, rezultă că viitorul șef al SMAp ar fi, cel mai probabil, generalul Uifăleanu, actualul șef al Forțelor Terestre.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Ce trebuie să ai în vedere atunci când dorești să achiziționezi o barcă?

De la mic la mare, cu toții simțim o atracție deosebită pentru întinderile de apă. Când eram mici, mergeam la râu sau mare și...

Ce trebuie să ai în vedere atunci când dorești să achiziționezi o barcă?

De la mic la mare, cu toții simțim o atracție deosebită pentru întinderile de apă. Când eram mici, mergeam la râu sau mare și...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...
Ultima oră
Pe aceeași temă