14.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiCuc spune că vrea să stea două zile pe săptămână pe şantierul...

Cuc spune că vrea să stea două zile pe săptămână pe şantierul autostrăzii Sebeş-Turda

”La punctele unde mai trebuie insistat, aş fi vrut să văd o forfotă mai mare şi o mobilizare mai mare. Dar voi veni aici, repet, şi voi sta să văd exact cum lucrează. Două zile pe săptămână asta îmi propun să fac, să vin să stau pe şantier pe Sebeş-Turda”, spune Cuc.

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, şi directorul general CNAIR s-au aflat, joi, pe şantierul Autostrăzii Sebeş – Turda, loturile 1 şi 2, pentru a verifica stadiul lucrărilor la cele două obiective de investiţii.

Răzvan Cuc a subliniat că ritmul lucrărilor poate fi intensificat, condiţiile meteo fiind favorabile, iar decalajele înregistrate anterior pot să fie recuperate pentru a se încadra în termenele de finalizare asumate de către constructori.

“Au avansat lucrările, dar într-un ritm destul de mic, din punctul meu de vedere, şi, în acest sens, cred că o să am o discuţie cu doamna prim-ministru şi o să-i solicit ca două zile pe săptămână, dacă îmi dă voie, să stau pe loturile astea, să văd exact cum se avansează cu mine la faţa locului. Văd că, de fiecare dată când vin pe şantier, parcă se animă, se energizează şantierul şi atunci o să fie o energie continuă pe tot parcursul săptămânii. Din această cauză o să vin două zile pe săptămână, să stau efectiv în şantier, să văd punctele unde se lucrează şi cum avansează fiecare constructor, cu atât mai mult cu cât vreau să mă ţin de promisiune, în sensul că ce mi-a promis constructorul, că la sfârşitul lunii decembrie, la sfârşitul anului, acest lot, lotul 1, va fi dat în circulaţie”, a precizat Răzvan Cuc, citat înt-un comunicat de presă transmis de Ministerul Transporturilor.

În cazul lotului 2, Cuc a spus că, faţă de situaţia constatată în primăvară, în prezent constructorul a făcut progrese importante.

“Am văzut că s-au finalizat mare parte din structuri, ceea ce este îmbucurător, dar la fel trebuie să fie mult mai activi pe partea de terasamente ca să finalizeze. Este mult mai înapoiat lotul 2 faţă de lotul 1, tocmai de asta nici nu am marşat pe estimarea iniţială făcută de fostul director de la CNAIR, când introducea şi lotul 2 pentru a fi deschis la sfârşitul acestui an, dat în circulaţie”, a declarat el.

Ministrul Răzvan Cuc a subliniat că va fi prezent două zile pe săptămână pe acest şantier.

“Asta nu înseamnă, acum, că trebuie să avem sute de utilaje într-un şantier doar de dragul de a le avea în şantier, ci să şi lucreze. La punctele unde mai trebuie insistat, aş fi vrut să văd o forfotă mai mare şi o mobilizare mai mare. Dar voi veni aici, repet, şi voi sta să văd exact cum lucrează. Două zile pe săptămână asta îmi propun să fac, să vin să stau pe şantier pe Sebeş-Turda”, a spus Răzvan Cuc.

El a susţinut că atâta timp cât Guvernul României îşi îndeplineşte obligaţiile referitoare la plata, la timp, a lucrărilor executate, nu se mai acceptă niciun fel de derogare de la respectarea standardelor de calitate şi a termenelor asumate de către constructori.

Cele mai citite

Klaus Iohannis a semnat mai multe decrete. Un procuror a fost eliberat din funcție

Klaus Iohannis, președintele României, a semnat mai multe decrete. Iohannis a eliberat din funcție și un procuror. Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea...

De ce reconstrucția incluzivă a Romilor din Ucraina postbelică va fi o palmă pentru Putin

Acesta s-ar putea să nu pară momentul potrivit pentru a vorbi despre Romii din Ucraina. Conducerea țării se luptă să mențină sprijinul aliaților cheie....

Anunț de ultimă oră al Federaţiei Germane de Fotbal! Ce se întâmplă cu selecționerul Julian Nagelsmann

Federaţia Germană de Fotbal (DFB) a anunțat că i-a prelungit contractul selecționerului Julian Nagelsmann până în anul 2026. „Este o decizie care vine din suflet....
Ultima oră
Pe aceeași temă