7.9 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiCum pot ajunge românii din nou în Grecia după 16 aprilie

Cum pot ajunge românii din nou în Grecia după 16 aprilie

Claudiu Năsui a declarat, luni, la Antena 3, că a discutat cu ambasadoarea Greciei în România și că, din 16 aprilie, se redeschide turismul în Grecia.

„Am discutat chiar astăzi (luni – n.r.) cu ambasadoarea Greciei în România și, din 16 aprilie, granițele Greciei se vor redeschide pentru turiști, evident, cu niște condiții. Și acelea sunt: un formular de localizare – și acela este ușor completabil pe internet – sau cu certificat de vaccinare sau cu test PCR negativ. Practic, sunt două momente: momentul intrării în Grecia, și momentul revenirii în România. La momentul plecării în Grecia, turiștii români care ar dori să plece acolo ar avea nevoie de acest document care există și acum pe internet, un test PCR negativ sau certificat de vaccinare”, afirmă Năsui.

Ministrul a precizat că dacă Grecia nu e pe lista galbenă a țărilor cu rată mare de infectare cu SARS-CoV-2, românii nu vor avea probleme la revenirea în țară.

„La momentul revenirii în țară, (…) dacă Grecia nu este pe lista aceea a CNSU-ului, nu e absolut nicio problemă. Dacă totuși este și cetățeanul român este vaccinat, și prin vaccinare înseamnă 10 zile de la rapel, de la a doua doză, intră fără carantină. Deci nu are nicio problemă. (…) Dacă nu are vaccinul și a fost bolnav de COVID în ultimele 90 de zile, lucru pe care îl poate dovedi fie cu un certificat medical, fie cu un test de anticorpi, de asemenea, nu intră în carantină”, a mai spus Năsui.

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești a luat titlul de vicecampioană mondială la Campionatul Mondial de Robotică de...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești s-a încununat de succes, prin obținerea titlului de vicecampioni mondiali din cadrul...

Seturi de mese si scaune pentru dining – cum alegi ceva potrivit pentru sufrageria ta

Seturile de mese și scaune sunt ideale pentru a fi poziționate într-un spațiu mare. Acestea sunt mari ca și volum și este nevoie de...

Serviciile germane de informații suspectează Rusia de finanțarea partidelor regionale de extremă dreapta

Agenția germană de informații interne a cerut luni autorităților de la Berlin să îi acorde mai multe puteri pentru a putea monitoriza fluxurile financiare,...
Ultima oră
Pe aceeași temă