5.5 C
București
marți, 19 martie 2024
AcasăȘtirile zileiCurtea Constituţională dezbate astăzi sesizările privind Codurile penale

Curtea Constituţională dezbate astăzi sesizările privind Codurile penale

CCR a avut pe ordinea de zi, în 22 mai, în 28 mai şi în 4 iunie, obiecţiile de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal, precum şi a Legii nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie. Obiecţiile au fost formulate de deputaţi aparţinând Grupurilor parlamentare ale Partidului Naţional Liberal şi Uniunii Salvaţi România, precum şi de Preşedintele României. 

De asemenea, CCR a avut pe ordinea de zi, în aceleaşi şedinţe, obiecţiile de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară. Obiecţiile au fost formulate de deputaţi aparţinând Grupurilor parlamentare ale Partidului Naţional Liberal şi Uniunii Salvaţi România, precum şi de preşedintele României.

De fiecare dată dezbaterile au fost amânate. 

Partidele reclamă peste trei sute de modificări ”nocive” aduse Codului penal şi Codului de procedură penală care vin ”în contradicţie nu doar cu statul de drept, şubrezind politica penală a României şi favorizând infractorii, dar şi cu Legea fundamentală”.

USR consideră că toate aceste modificări vin în contradicţie nu doar cu statul de drept, ”şubrezind politica penală a României” şi favorizând infractorii, ci şi cu Legea fundamentală.

Şeful statului reclama în sesizare că legea privind modificarea Codului penal a fost supusă controlului anterior de constituţionalitate, prin Decizia 650/2018 CCR constatând neconstituţionalitatea unora dintre dispoziţiile sale.

“Însă, în procedura reexaminării legii – deschisă potrivit art. 147 alin. (2) din Constituţie – Parlamentul a adoptat legea criticată cu depăşirea limitelor fixate prin Decizia nr. 650/2018. Astfel, cu ocazia punerii în acord a unora dintre dispoziţiile legii, declarate neconstituţionale, cu Decizia nr. 650/2018, Parlamentul pe de o parte şi-a ignorat obligaţia constituţională de a pune în acord textele din legea criticată cu decizii anterioare ale Curţii Constituţionale, aspect ce contravine dispoziţiilor art. 147 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 147 alin. (1) şi alin. (4) din Constituţie, iar, pe de altă parte, în procedura punerii de acord nu a realizat corelările necesare, adoptând reglementări ce contravin principiului legalităţii, fiind astfel încălcate prevederile art. 147 alin. (2) prin raportare la art. 1 alin. (5) din Constituţie. (…) În procedura reexaminării, Parlamentul a eliminat în integralitate modificarea art. 35 alin. (1) din Codul penal, deşi neconstituţionalitatea viza doar fraza a doua a acestui articol. Pe de altă parte, eliminarea intervenţiei legislative asupra textului art. 35 alin. (1) din Codul penal echivalează cu încălcarea obligaţiei Parlamentului de a pune în acord acest text cu Decizia nr. 368/2017. Or, punerea în acord a legislaţiei penale cu deciziile instanţei constituţionale a reprezentat un aspect asumat public, atât pe plan intern, cât şi european şi a constituit, aşa cum am arătat anterior, una dintre raţiunile iniţiativei legislative”, se arăta în sesizarea preşedintelui.

El consideră că Parlamentul avea deschisă calea reexaminării doar în ceea ce priveşte dispoziţiile cuprinse în fraza a doua a art. 35 alin. (1), acesta neputând efectua modificări în privinţa primei fraze a alin. (1) al art. 35, care corespundea celor statuate prin Decizia nr. 368/2017, întrucât nu conţinea condiţia unicităţii subiectului pasiv pentru reţinerea infracţiunii continuate.

În document se menţionează, printre altele, că termenul prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, ce trebuie comunicat suspectului sau inculpatului, fără a mai fi necesară referirea la persoană, termenele de prescripţie fiind reglementate la art. 154 din Codul penal, în funcţie de natura şi gravitatea pedepselor prevăzute de lege pentru infracţiunile în cazul cărora se aplică. Potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, considerentele deciziilor instanţei de contencios constituţional au aceeaşi forţă obligatorie ca şi dispozitivul.

”Or, Parlamentul în procedura deschisă potrivit art. 147 alin. (2) din Constituţie a operat modificări în conţinutul normativ al art. 155 Cod penal cu ignorarea considerentelor Deciziei nr. 650/2018 par. 419 şi 421″, susţinea preşedintele Klaus Iohannis.

Cele mai citite

De la Forumul Economic Mondial,  la Forumul Economic de la Saint Petersburg

Pe harta Europei există două orașe, unul de 11.000 de locuitori și altul de 5,6 milioane, care au ceva în comun: găzduiesc cele mai...

Recital de goluri la Arad! UTA și FC Voluntari au făcut spectacol în prima etapă a play-out-ului

UTA Arad a învins-o pe FC Voluntari cu scorul de 4-3, pe teren propriu, luni seară, în prima etapă a play-out-ului Ligii 1. UTA...
Ultima oră
Pe aceeași temă