11.5 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăȘtirile zileiDăncilă despre Kovesi: Atât timp cât există anumite aspecte nu e oportună...

Dăncilă despre Kovesi: Atât timp cât există anumite aspecte nu e oportună o susţinere

“Opinia mea personală este că fiecare trebuie să îşi lămurească anumite lucruri atunci când candidează pentru o funcţie şi acest lucru ar fi şi în beneficiul domniei sale. Atâta timp cât există anumite aspecte legate de domnia sa, eu personal nu cred că este oportună o susţinere. Dar acest lucru îl vom stabili în forurile statutare, din punct de vedere al partidului. Aceasta este opinia mea şi sunt constantă opiniilor pe care le am. (…) De fiecare dată am spus că, atunci când cineva accede într-o anumită funcţie, nu trebuie să aibă semne de întrebare referitoare la activitatea sa. Şi acest lucru îl gândesc pentru toate persoanele, nu neapărat pentru doamna Kovesi. Doamna Kovesi a fost revocată în timpul unui ministru care făcea parte din guvernul pe care îl conduc şi susţin ceea ce am spus şi atunci”, a declarat Dăncilă, prezentă la Ambasada Franţei, la recepţia de 14 iulie.

Negocierile între Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene pentru desemnarea procurorului-şef european, funcţie pentru care candidează şi fostul procuror-şef al DNA Laura Codruţa Kovesi, s-au încheiat în aprilie fără niciun acord şi dosarul rămâne pe agenda viitorului Parlament European, format după alegerile europene din mai.

Reprezentanţii Parlamentului European şi cei ai Consiliului UE au avut trei runde de negocieri – în 20 martie, 27 martie şi 4 aprilie.

În reuniunea din 4 aprilie, echipa de negociere a Parlamentului European a reiterat că Laura Codruţa Kovesi rămâne candidatul preferat al instituţiei pentru a deveni primul procuror-şef al noului Parchet European şi a cerut Consiliului să îşi reconsidere poziţia.

De partea lor, negociatorii Consiliului UE au reiterat sprijinul puternic pentru candidatul francez, Jean-Francois Bohnert.

Cele mai citite

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Captive ideologiei, euroelitele nu sesizează declinul capitalismului

Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou eliberat de...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă